Local

Din ce în ce mai mulți ieșeni infectați cu COVID-19 intră în Terapie Intensivă! Familiile lor pot doar să se roage ca bolnavii să iasă vii de acolo

Publicat: 13 nov. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Din ce în ce mai mulți ieșeni infectați cu COVID-19 intră în Terapie Intensivă Familiile lor pot doar să se roage ca bolnavii să iasă vii de acolo
Pacienți infectați cu COVID-19 internați în secția de Terapie Intensivă de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași

Numărul de pacienți infectați cu COVID-19 care intră în Terapie Intensivă crește de la zi la zi. Ieri, în spitalele suport COVID-19, 55 de ieșeni luptau pentru viața lor. Medicii spun că fiecare organism reacționează diferit la terapie. Din acest motiv, nu poate nimeni garanta faptul că aceste persoane vor mai ieși vii de acolo

Paturile din secțiile de Terapie Intensivă din spitalele suport COVID-19 din Iași sunt aproape pline. Ieri, 55 de pacienți în stare critică luptau pentru viața lor după ce au fost infectați cu coronavirus. Medicii observă o creștere de la zi la zi a numărului de persoane care au nevoie de îngrijire la ATI. Dacă în ziua de miercuri erau ocupate doar 51 de paturi în secțiile de ATI unde se îngrijesc pacienții în stare critică infectați cu noul tip de virus, în numai 24 de ore s-au mai adăugat 4. Din luna martie, COVID-19 a ucis 271 de persoane în spitalele din Iași. Medicii spun că nu doar vârstnicii cu alte comorbidități intră în această secție, ci și tinerii.

Ieri mai erau libere doar 6 paturi în secțiile de Terapie Intensivă din județ. Pacienții internați în această secție sunt în stare critică

În secțiile de Terapie Intensivă din Iași situația nu este tocmai îmbucurătoare. Din 562 de paturi ocupate în spitalele suport COVID-19 din județul Iași, 55 sunt paturi ATI. În ceea ce privește gradul de ocupare pentru paturile ATI, din cele 55, 9 erau ieri ocupate la Spitalul de Boli Infecțioase, 10 la Spitalul Mobil Lețcani, 6 la Spitalul de Pneumologie, 4 la Spitalul Municipal Pașcani, 5 la Spitalul de Recuperare, 6 la Spitalul C.F. Iași și 15 la Spitalul de Neurochirurgie. Ieri mai erau libere 6 paturi ATI, unul la Spitalul de Neurochirurgie Iași, 2 paturi la Spitalul Municipal Pașcani, 2 la Spitalul Mobil Lețcani și unul la Spitalul CF Iași.

În luna martie, în Iași s-a declanșat pandemia de COVID-19 cu 9 paturi de Terapie Intensivă de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. Din cauza creșterii numărului de cazuri, autoritățile au crescut de la lună la lună numărul de paturi. Medicii spun că odată ce pacientul intră în secția de Terapie Intensivă, starea lui se poate agrava și mai tare, în orice moment. Nimeni nu le garantează că vor mai ieși vii.

În spitalele suport COVID-19 din județul Iași mai erau libere ieri 144 de paturi pentru îngrijirea pacienților infectați cu coronavirus

Ieri, la Iași s-au raportat 300 de noi infectări cu noul coronavirus. Medicii nu cred că vom asista la o scădere a numărului de cazuri prea curând. În ceea ce privește situația din spitalele suport COVID-19 din județ, ieri mai erau libere 144 de paturi. Dintre acestea, 20 de paturi erau la Spitalul Mobil Lețcani, 3 la Spitalul de Boli Infecțioase, 3 paturi la Spitalul de Pneumologie, 31 de paturi la Spitalul Hârlău, 4 paturi la Spitalul de Recuperare, 12 de paturi la Spitalul CF Iași, 3 la Spitalul „Sf. Spiridon”, 18 de paturi la Spitalul Militar și 50 de paturi la Spitalul CF Pașcani. În ceea ce privește Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistență medicală de specialitate, sunt ocupate 4 paturi ATI. În momentul de față sunt 20 de bolnavi confirmați pozitiv cu noul coronavirus care fac dializă la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iași.

Din martie, COVID-19 a ucis 8.510 români. Printre aceștia se află și tineri fără alte boli asociate

La nivel național, până ieri, 8.510 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 11.11.2020 (10:00) – 12.11.2020 (10:00), la nivelul țării au fost raportate 121 decese, dintre care, 77 barbați și 44 femei. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 37 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 31 decese la categoria de peste 80 de ani. Autoritățile au anunțat faptul că 117 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbiditați, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Conform ultimelor raportări, până ieri, pe teritoriul României au fost confirmate 334.236 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 224.916 au fost declarate vindecate.

Adauga un comentariu