Prima pagină » Economic Local » Direcția pentru Agricultură Județeană Iași a demarat o acțiune de informare a producătorilor din comuna Cozmești – FOTO

Direcția pentru Agricultură Județeană Iași a demarat o acțiune de informare a producătorilor din comuna Cozmești – FOTO

17 feb. 2023, 08:54,
în Economic Local

Consilierii Direcției pentru Agricultură Județene Iași au continuat acțiunile de informare, în comuna Cozmeşti, Iaşi. La întâlnirea organizată și cu sprijinul autorităților locale au participat apicultori, legumicultori, crescători de animale dornici să afle informații noi, dar să își expună și problemele pe care le întâmpină în activitățile lor de zi cu zi.

Temele abordate în cadrul întâlnirii au fost despre implementarea programelor aprobate de MADR, și anume Programul „Tomata”, dar și despre ajutorul de stat pentru susținerea creșterii bovinelor.

De asemenea cei prezenți au fost informați și despre cursurile de formare profesională și de instruire organizate de Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, cursurile organizate de Agenția FItosanitară, aplicarea dispozițiilor prevăzute în amejamentul pastoral.

La invitația fermierilor prezenți la întâlnire am fost și am vizitat și două exemple de bună practică din comunitate.

Acțiunile de informare vor continua în următoarea perioadă și în alte comune din județul Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“
Senatorul Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură. Acesta a vorbit, într-un podcast, despre un posibil scenariu politic pentru alegerile din 2028, în care Ilie Bolojan ar putea deveni figura centrală a unui nou pol electoral. Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură: Ilie Bolojan își ia partid Senatorul Cristian Ghinea, de la […]
Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 aprilie 2026
11 aprilie 2026