News Flash:

Directorul adjunct de la DAFIS, cercetat pentru abuz in serviciu

6 Noiembrie 2001
1022 Vizualizari | 0 Comentarii
O evacuare dintr-un spatiu al Primariei situat in centrul orasului s-ar putea termina prost pentru Mihai Giubernea, directorul adjunct de la DAFIS •Fostul chirias al spatiului sustine ca evacuarea a fost abuziva si i-a creat un prejudiciu de sute de milioane de lei

Directorul adjunct de la Directia de Administrare a Fondului Imobiliar de Stat (DAFIS), Mihai Giubernea, este cercetat de procurori pentru abuz in serviciu. Vineri, 2 octombrie, acesta a venit la Parchet insotit de avocatul sau, Mihail Vlasov. Prezenta lor la institutia amintita a fost legata de rezultatele unui raport intocmit de o comisie de experti, din care reiese ca partii vatamate, Ion Botez, i s-a creat un prejudiciu de 421 de milioane de lei prin actiunea intreprinsa de angajatii DAFIS. Mihai Giubernea a solicitat o contraexpertiza care ar urma sa fie platita de Primarie. Scandalul a inceput in urma cu trei ani, atunci cand conducerea DAFIS a decis evacuarea spatiului din strada 18 Decembrie1989, unde functiona AF Universal Auto Moto, firma lui Ion Botez.

Bani incasati din inertie

In 1991, in baza contractului de inchiriere nr. 1730, spatiul de la adresa amintita a fost inchiriat de Ion Botez, care si-a deschis aici un magazin de piese auto in regim de consignatie. Pana in 1994, lucrurile au decurs normal, Ion Botez fiind cu plata chiriei la zi. In acel an, cei de la RA Locuinta au refuzat sa incheie un nou contract de inchiriere pe motiv ca respectivul ar avea o restanta de 109.000 de lei. Patronul firmei a dovedit ca suma a fost achitata cu ordin de plata si le-a solicitat celor de la Primarie sa perfecteze un nou contract de inchiriere. "Nu au facut nimic. Nu am mai avut contract, desi eu am platit chirie pentru acest spatiu. Acest lucru pana cu vreo opt luni inainte de a fi evacuat, moment in care banii pe care ii viram pentru chirie imi erau returnati de catre cei de la DAFIS", a declarat Ion Botez.
Inginerul sef de la DAFIS, Iogen Ginju, ne-a declarat ca din 1994 si pana la sfarsitul lui 1997, banii erau incasati "in virtutea faptului ca Ion Botez folosea acel spatiu", desi nu exista contract intre parti.

Spatiul a fost vanat de altii

"In anul 1997, primarul Simirad ma atentioneaza sa repar fatada spatiului, iar la refuzul meu, deoarece conform contractului de inchiriere aceasta lucrare apartinea RA Citadin si ulterior DAFIS, dumnealui imi propune sa-i cedez spatiul pentru a muta acolo Partidul Moldovenilor, oferindu-mi in schimb un spatiu mai mare si cu o chirie modica", ne-a declarat Ioan Botez. Oferta facea referire, conform celor sustinute de Botez, la un spatiu situat in Galata. Patronul firmei declara ca primarul ar fi vrut spatiul unde era magazinul de piese auto pentru fiul sau, care urma sa-si deschida aici o afacere. "Nu cunosc nici un Botez, nu stiu nimic legat de scandalul iscat si nici nu ma intereseaza. Eu nu sunt implicat cu nimic", a declarat primarul Constatin Simirad, vadit suparat de punerea pe tapet a subiectului.
Pe 30 iunie 1998, directorul Mihai Giubernea a dispus evacuarea spatiului din strada 18 decembrie 1989, evacuare aprobata de primarul Simirad. Iogen Ginju sustine ca, pe data de 2 iulie, patronul firmei a fost instiintat prin intermediul unei somatii despre aceasta evacuare. "I-am trimis prin Posta somatia cu confirmare de primire si am fost si eu cu un exemplar pe care i l-am inmanat fiului sau", ne-a declarat inginerul sef.
Doua saptamani mai tarziu, adica pe 14 iulie, bunurile gasite in magazin au fost evacuate de lucratori de la DAFIS.

Averea lui Botez luata cu basculanta

In ziua respectiva, cand a ajuns la sediul firmei, Ion Botez a constatat ca aici se afla o echipa de la DAFIS care, sub indrumarea lui Iogen Ginju si a directorului Mihai Giubernea, incepuse actiunea de evacuare a bunurilor din magazin. "Mi s-a interzis accesul in magazin. Am stat si m-am uitat cum luau piesele si le aruncau intr-o basculanta cu care se cara bitum, nisip si pamant. Fiul meu a reusit sa faca poze de la aceasta actiune abuziva", a declarat Ion Botez.
Piesele auto, atat cele ale patronului, cat si cele aflate in regim de consignatie, au fost puse in cutii sau saci si aruncate in bena. Iogen Ginju a intocmit un proces-verbal de preluare a acestora in care a scris: "O cutie cu piese, un manunchi de cabluri, un sac cu camere auto". "Pe noi ne-a interesat spatiul, nu bunurile lui Botez. Daca vroia sa la ia de ce nu a venit sa spuna ca are unde sa le duca", a sustinut inginerul sef.
Acesta nu era la prima evacuare si deci stia ca trebuie intocmit un proces-verbal cu toate bunurile ridicate de la locul respectiv, dar nu a facut acest lucru. "Am declarat si procurorului. Recunosc ca a fost un viciu de procedura pe care mi-l asum", ne-a spus Iogen Ginju. Lucrurile incarcate in basculanta au fost duse intr-un spatiu apartinand Citadin, situat langa podul "Sfantul Ioan". Timp de trei ani, Ion Botez nu a putut sa le recupereze.

Prejudiciu de 421 de milioane de lei

In aceasta perioada, Ion Botez a facut nu mai putin de 30 de adrese catre DAFIS pentru a intra in posesia bunurilor. Conform declaratiilor sale, de fiecare data a fost amanat de cei de la institutia amintita pe motive care mai de care mai bizare. "Am fost cu experti pentru a-mi ridica piesele. Mi s-a spus o data ca nu este nimeni din conducere in unitate, apoi ca piesele au fost mutate in alta parte; alta data mi s-au cerut actele de provenienta a pieselor si un inventar cu acestea", ne-a declarat Ion Botez.
Cel care a condus operatiunea de evacuare, Iogen Ginju, sustine ca patronul firmei nu a fost impiedicat sa-si recupereze bunurile. "Doar la prima adresa i-am cerut un inventar si acte de provenienta a pieselor. Apoi am corectat aceasta greseala si i-am raspuns ca poate sa-si ridice lucrurile", a declarat inginerul sef.
"Dupa evaluarile mele, cei de la DAFIS mi-au ridicat marfa in valoare de un miliard de lei. Abia dupa doi ani si jumatate am reusit sa-mi recapat ce a mai ramas din marfa, iar raportul intocmit de o comisie de experti a scos la iveala faptul ca in depozitul celor de la DAFIS s-au produs pierderi, furturi si degradari ale marfurilor mele in valoare de 421 de milioane de lei", a adaugat Ion Botez.
Printre lucrurile ridicate cu acea ocazie se afla si o casa de bani in care, conform declaratiilor lui Ion Botez, s-ar fi aflat 15 milioane de lei, un lantisor de aur si un ceas. "Casa de bani am gasit-o langa un perete cu usa fortata si fara nimic in ea", a sustinut patronul firmei pagubite.

Procese peste procese

Dupa atatea tergiversari legate de recuperarea lucrurilor sale, Ion Botez a facut o plangere la Parchet prin care ii acuza pe Mihai Giubernea, Iogen Ginju si cei care au aprobat evacuarea de abuz in serviciu, furt si distrugere de bunuri. In acelasi timp, DAFIS l-a actionat in instanta pe patronul firmei Universal Auto Moto, cerandu-i plata unor daune in valoare de 120 de milioane de lei, reprezentand prejudiciul creat prin imposibilitatea inchirierii spatiului din strada 18 Decembrie 1989. "Am castigat acest proces si DAFIS a trebuit sa plateasca taxa de timbru de 8,5 milioane de lei. Nu stiu ce au gandit atunci cand m-au dat in judecata, deoarece erau siguri ca vor pierde", ne-a declarat Ion Botez. Imediat dupa evacuarea sa, DAFIS a organizat o licitatie pentru inchirierea spatiului respectiv. "S-a prezentat o persoana care ne-a oferit un pret de 300.000 de lei pe mp. Dupa ceva timp cred ca a auzit de conflictul cu Botez pentru ca a renuntat. Alte licitatii nu am mai organizat deoarece imobilul se afla in conflict", ne-a declarat Iogen Ginju.
Patronul de la Universal Auto Moto sustine ca DAFIS i-a intentat un nou proces care se afla in derulare. De asemenea, in scurt timp va fi finalizat dosarul in care directorul Mihai Giubernea este cercetat pentru abuz in serviciu. Saptamana aceasta va fi desemnat expertul care va reevalua prejudiciul creat de institutia amintita. "Mi se pare normal ca Primaria sa plateasca contraexpertiza, intrucat Mihai Giubernea este angajatul nostru", a declarat primarul Constantin Simirad.
La aceasta contraexpertiza fiecare din partile implicate isi poate desemna cate un observator. Rezultatul acesteia va consemna si finalizarea dosarului. Incercarile noastre de a sta de vorba cu directorul adjunct Mihai Giubernea au esuat, telefonul mobil al acestuia fiind inchis, iar cel de acasa deranjat.
Vasile MIRON
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2779 (s) | 22 queries | Mysql time :0.151058 (s)

loading...