Prima pagină » International » Directorul FBI spune că s-ar fi înființat posturi secrete de poliție chineazească în SUA

Directorul FBI spune că s-ar fi înființat posturi secrete de poliție chineazească în SUA

18 nov. 2022, 13:00,
în International

FBI este ”îngrijorat” de informaţiile apărute potrivit cărora ”secţii de poliţie” secrete care au legături cu Beijingul au fost înfiinţate în Statele Unite, relatează BBC. Un raport din septembrie emis de ONG-ul Safeguard Defenders a relevat prezenţa acestor secţii în întreaga lume, inclusiv la New York. Directorul FBI, Christopher Wray, le-a spus politicienilor de rang înalt că agenţia monitorizează informaţiile referitoare la existenţa unor astfel de centre din toată ţara.

”Suntem conştienţi de existenţa acestor secţii”, a spus Wray. ”Pentru mine, este scandalos să cred că poliţia chineză ar încerca să se înfiinţeze la New York, să spunem, fără o coordonare adecvată. Încalcă suveranitatea şi evită procesele standard de cooperare judiciară şi de aplicare a legii”, a subliniat el. Întrebat dacă aceste secţiile de poliţie au încălcat legea SUA, Wray a spus că FBI ”verifică parametrii legali”.

Înaltul oficial american a făcut aceste declaraţii la o audiere a Comisiei pentru securitate internă şi afaceri guvernamentale a Senatului SUA.

Posturi secrete de poliție chineazească în SUA

Potrivit ONG-ului Safeguard Defenders din Spania, birourile chineze de securitate publică au înfiinţat ”secţii de poliţie” pe mai multe continente, inclusiv două la Londra şi una la Glasgow. În America de Nord, ONG-ul a găsit secţii în Toronto şi în New York.

Se pare că unităţile au fost create pentru a combate criminalitatea transnaţională şi pentru a oferi servicii administrative cetăţenilor chinezi din străinătate, cum ar fi reînnoirea permiselor de conducere în străinătate şi alte servicii consulare.

Cu toate acestea, Safeguard Defenders a precizat că staţiile servesc şi unui ”scop mai sinistru”, contribuind la ”reprimarea tuturor tipurilor de activităţi ilegale şi infracţionale care implică chinezi din străinătate”.

Chia a negat că ar conduce staţiile înfiinţate în străinătate.

Tensiunile continuă între China și SUA

Wray a mai menţionat că Statele Unite au deschis o serie de acuzaţii legate de hărţuirea, urmărirea, monitorizarea şi şantajarea întreprinse de către guvernul chinez asupra persoanelor din SUA care l-au criticat pe preşedintele chinez Xi Jinping.

”Este o problemă reală şi un subiect despre care discutăm şi cu partenerii noştri din străinătate, pentru că nu suntem singura ţară în care s-a întâmplat acest lucru”, a afirmat el.

În octombrie, SUA au deschis acuzaţiile penale împotriva a şapte cetăţeni chinezi acuzaţi că au spionat şi hărţuit un rezident american şi pe familia sa, ca parte a eforturilor guvernului chinez de a-l aduce înapoi în China.

Luna trecută, una dintre ”secţiile de poliţie” chinezeşti din centrul capitalei irlandeze Dublin a primit ordin de închidere din partea guvernului, ca urmare a activităţii întreprinse de Safeguard Defenders.

De asemenea, oficialii canadieni din cadrul serviciilor secrete au spus recent că investighează acuzaţiile potrivit cărora China ar fi deschis secţii de ”poliţie” neoficiale pe teritoriul canadian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`