Disgrafie, o afecțiune neurologică ce afectează performanțele academice. Simptome și măsuri de tratament

Disgrafia este o afecțiune neurologică și o tulburare de învățare în care cineva are dificultăți cu scrisul pentru nivelul său de vârstă. Acestea pot varia de la probleme cu gestul fizic până la cele cu traducerea gândurilor în cuvinte scrise. Totuși, este gestionabilă cu intervenții care te pot ajuta să înveți noi strategii de scriere.

Afecțiunea este una comună și poate prezenta diverse simptome la vârste diferite. Cercetătorii estimează că 5 până la 20 la sută dintre oameni se confruntă cu disgrafie. Intervalul estimat este mare, deoarece este adesea nediagnosticată.

Disgrafie, o tulburare ce afectează performanțele academice

Scrisul este un proces complex care implică multe capacități și funcții ale creierului, inclusiv abilități motorii, percepția spațială, memoria de lucru, codificarea ortografică, procesarea limbajului, conceptualizarea și organizarea. Din acest motiv, disgrafie este un termen general pentru a diagnostica problemele de scriere și poate fi dificil de diagnosticat. Afecțiunea apare, de obicei, atunci când copiii încep să învețe să scrie și se numește disgrafie de dezvoltare. De asemenea, oamenii pot dezvolta tulburarea brusc, după un anumit tip de traumă craniană sau cerebrală, aceasta fiind forma dobândită.

Disgrafia nu este o formă de tulburare de spectru autist (TSA), deși apare frecvent la persoanele cu autism. TSA este o afecțiune neurodezvoltară caracterizată prin dificultăți în comunicarea socială, deficite în interacțiunile sociale, modele de comportament, interese sau activități restricționate și repetitive și probleme senzoriale. Disgrafia poate afecta atât copiii, cât și adulții. La fel ca în cazul multor afecțiuni neurodezvoltare, este mai frecventă la băieți decât la fete. Este mai probabil să dezvolți disgrafie dacă și alți membri ai familiei au această afecțiune sau dacă te confrunți cu tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD).

Persoanele cu disgrafie pot avea mai multe dificultăți atunci când vine vorba de scris și pot vorbi mai ușor și fluent. Ei pot avea probleme cu formarea literelor și lizibilitatea, dimensiunea și spațierea acestora, ortografia, coordonarea motorie, rata sau viteza de scriere, gramatica și compunerea. Cercetătorii și neurologii nu sunt siguri ce cauzează disgrafia de dezvoltare. Scrisul este o sarcină complexă, iar mai multe zone ale creierului tău sunt implicate în proces. Se pare că există o legătură genetică, deoarece afecțiunea apare adesea în familii.

Măsuri de tratament

Această afecțiune se încadrează în categoria tulburărilor de învățare, dar nu are criterii specifice pentru diagnostic. Similar procesului de evaluare pentru dislexie, cel pentru disgrafie implică un test al punctelor forte și slabe de învățare ale copilului, a istoricului educațional, a gradului de dificultate în scriere, a tipului de probleme pe care le întâmpină și a impactului pe care terapia de predare țintită și suportul l-au avut asupra nivelurilor lor actuale de înțelegere.

Un specialist din domeniul medical poate pune un diagnostic de disgrafie. Totuși, poate fi nevoie de o echipă, cum ar fi terapeuți ocupaționali, fizioterapeuți, logopezi și neuropsihologi. Școala pe care o frecventează copilul poate avea criterii diferite pentru a stabili eligibilitatea pentru intervenție timpurie sau programe de educație specială. În funcție de modul în care se manifestă tulburarea, acesta poate prezenta semne încă de la 5 ani sau chiar și în adolescență. Pe măsură ce cerințele de scriere cresc odată cu vârsta, este important să se diagnosticheze disgrafia cât mai devreme posibil. Niciodată nu este prea târziu să obținem un diagnostic și ajutor.

Deoarece disgrafia are o gamă largă de semne și fiecare persoană este afectată diferit de aceasta, gestionarea sa este individualizată. În prezent, nu există medicamente care să trateze tulburarea, dar, în schimb, cu ajutorul intervențiilor educaționale pot învăța metode eficiente și noi de a scrie. În general, pot fi categorisite după trei niveluri. În etapa de adaptare, copilul are acces la curriculumul educațional obișnuit, cu resurse de suport sau asistență, fără a schimba conținutul educațional. În stadiul de modificare, profesorul adaptează obiectivele și scopurile copilului, dar și oferă servicii pentru a reduce efectul afecțiunii. Ultimul pas, cel de remediere, presupune ca pedagogul să ofere intervenții specifice pentru a reduce severitatea unui diagnostic de disgrafie.