Prima pagină » Local » DNA a semănat, din nou, teroare în Primăria Iași! Mascații au descins, de la primele ore, în Palatul Roznovanu

DNA a semănat, din nou, teroare în Primăria Iași! Mascații au descins, de la primele ore, în Palatul Roznovanu

18 iun. 2025, 02:00,
Alexandra MAISNER în Local

Procurorii DNA și mascații au descins ieri, 17 iunie 2025, la Primăria Iași. Anchetatorii au intrat în mai multe birouri din Palatul Roznovanu, printre care cel al primarului Mihai Chirica, de la Resurse Umane și la Centrul de Informare pentru Cetățeni

Menționăm că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-un dosar penal deschis în anul 2024. Se pare că acțiunea are legătură cu dosarul DNA privind modul în care a fost respectat Codul Administrativ cu privire la prelungirea unor contracte de muncă a aproximativ 50 de funcționari publici care au fost menținuți în funcții până la începutul anului 2025.

DNA, din nou, la Primăria Iași! Mascații au descins în mai multe birouri din Palatul Roznovanu

Marți, 17 iunie 2025, în jurul orei 09:00, mascații și procurorii DNA au descins în Primăria Iași, în biroul primarului Mihai Chirica, în departamentul de Resurse Umane al primăriei, dar și la Centrul de Informare pentru Cetățeni. Este important de știut că, în luna octombrie 2024, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis interzicerea cumulării pensiei cu salariul pentru funcționarii publici, aproximativ 50 de angajați ai primăriei au fost disponibilizați – până atunci, acestora li s-a prelungit contractul de muncă. Deci, contractele funcționarilor publici au fost prelungite cu luni sau ani, timp în care au primit salariu de la primărie și pensie. În această situație, procurorii au deschis un dosar penal care vizează legalitatea prin care acești funcționari publici ai administrației locale au rămas în funcție, deși îndeplineau vârsta de pensionare. Practic, procurorii verifică dacă aceste prelungiri au fost făcute conform legii. Prejudiciul este de aproximativ 8 milioane de lei.

Precizăm că reporterii BZI au aflat, pe surse, că printre funcționarii publici se numără: Maria Apetroaie, director Finanțele Locale; Adrian Merlușcă și Cristinel Țarină – Departamentul de Urbanism –; Elena Apreutesei, șef serviciu Achiziții Publice; Virginia Stoian – șef serviciu finanțe; Nicu Boșoroagă – diriginte de șantier; Petru Tomorug – consilier personal al primarului Mihai Chirica; Doina Florescu – consilier personal al edilului; Vasile Tiron – actualul director interimar de la EcoPiața. În același sens, mai sunt vizați și funcționari de la departamentele: Autorizare Rețele, Spații Verzi, Evidența Patrimoniului, dar și de la Departamentul de Monitorizare Tehnică.

Poate că, după aceste demersuri făcute de DNA în ultima perioadă, mafia din Primăria Iași va dispărea, iar acțiunile procurorilor vor veni acum în sprijinul cetățenilor, care sunt umiliți și batjocoriți de unii angajați de la Palatul Roznovanu.

Mihai Chirica a transmis că instituțiile statului trebuie să își facă treaba.

„În primul rând, nu știu ce se urmărește, dar, cu siguranță, știu că vizează activitatea de la Resurse Umane și, mai ales, legat de continuarea activității persoanelor ieșite la pensie din acea ambiguitate legislativă, care, în cele din urmă, a fost corijată de Înalta Curte la începutul anului 2025. Știți bine că am avut și comunicat de presă, și toate persoanele care ceruseră și pensionare – li s-a încetat contractul de muncă. Este foarte adevărat, fiecare instituție trebuie să-și facă treaba. Eu revin la aceeași părere că lucrurile astea se pot comunica și rezolva cu o singură persoană, dintr-un singur telefon. Am spus-o de fiecare dată. Dacă astea or fi procedurile, înseamnă că așa se aplică, și mergem mai departe. Între timp, eu am fost nevoit să plec după contractul nostru de furnizare de tramvaie, în Turcia, pentru a-l accelera așa cum am promis, până la sfârșitul acestui an, și sper să duc planul până la capăt. În urma aplicării acelei hotărâri a Înaltei Curți, au trebuit să iasă la pensie aproximativ 50 de funcționari. Persoane care acum nu se mai află în statul nostru de plăți. Repet, ambiguitățile legislative, care nu ar fi trebuit să pună cap în cap codul administrativ cu codul muncii, au creat la toate primăriile și la toate instituțiile publice din România această divergență. Eu cred că am luat decizia înțeleaptă. Prin urmare, instituțiile statului trebuie să își facă treaba”, a spus edilul Mihai Chirica.

Primarul Mihai Chirica a plecat la Istanbul în timpul descinderilor din Primăria Iași

În timpul desfășurării acțiunii procurorilor DNA, edilul Mihai Chirica a plecat din primărie în jurul orei 09:55, în Istanbul, la Târgul Internațional Eurasia Rail Fair 2025. În același sens, reprezentanții Primăriei Iași au transmis că edilul Mihai Chirica nu are nicio calitate în dosar.

„În legătură cu prezența unor forțe ale Poliției și Jandarmeriei la sediul Primăriei Municipiului Iași în cursul dimineții de marți, 17 iunie 2025, vă aducem la cunoștință faptul că acțiunea se referă la verificarea unor documente care țin de Serviciul Resurse Umane. Precizăm că, așa cum prevede legislația în vigoare, primarul Mihai Chirica, în calitatea sa de conducător al Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Iași, a fost informat de această acțiune, iar procedura legală presupune aducerea la cunoștință a acțiunii de către anchetatori. Subliniem faptul că primarul Mihai Chirica nu are nicio calitate în acest dosar și nu i s-a solicitat prezența la desfășurarea procedurii care se derulează în acest moment la sediul Primăriei Municipiului Iași. Primarul Mihai Chirica își desfășoară în continuare activitatea conform agendei, iar în perioada 18 – 20 iunie va participa la târgul internațional Eurasia Rail Fair 2025, care va avea loc în Istanbul, la invitația autorităților turce. Mai multe detalii despre subiectul anchetei de la Primăria Municipiului Iași vor fi aduse la cunoștința opiniei publice de către anchetatori”, a transmis Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași.

Reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție au transmis că sunt efectuate cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

„Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele: Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –  Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție. În cursul zilei de 17 iunie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în mai multe birouri aflate în sediul unei instituții publice din municipiul Iași. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a transmis DNA.

Amintim aici că, la finalul anului 2025, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descins la Primăria Municipiului Iași – atunci, ancheta viza achiziția de cărbune la suprapreț.

Astfel, marți, 17 iunie 2025, DNA a semănat din nou teroare în Primăria Iași! Mascații au descins de la primele ore în birourile de la Palatul Roznovanu.

Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
redactia.ro
Cine e Albert NBN, trapperul cu 6 clase care a înjurat România la Beach, Please. Concertul său a scandalizat întreaga țară
Bugetul.ro
Omul lui Klaus Iohannis a devenit noul președinte CCR. Cine este judecătoarea Simina Tănăsescu, succesoarea controversatului Marian Enache
a1.ro
Insula Iubirii 2025. Casting ispite feminine în AntenaPLAY. Cine sunt tinerele care și-au dorit să facă parte din show
Playtech.ro
Amendă până la 100.000 de lei pentru românii care fac această greșeală când construiesc o casă. Legea e clară
observatornews.ro
Ce factură la curent a primit ministrul Energiei? Bogdan Ivan răspunde întrebărilor de pe observatornews.ro
Playsport.ro
Cine este omul din umbra lui Selly, co-organizator la “Beach, Please”, cu care a făcut 10 milioane de euro. George...
Evz.ro
Vremea se strică în România. Alertă de la ANM
realitatea.net
Ce temperatură trebuie să setezi la frigider când afară e caniculă. Trucul prin care să scazi factura la curent
SportpeSurse
Simona Halep a încălcat regulile familiei și a trecut un prag interzis în cultura machedonilor
Playtech.ro
Amendă până la 100.000 de lei pentru românii care fac această greșeală când construiesc o casă. Legea e clară
Dailybusiness.ro
Ce salariu are Dan Turturică, şeful TVR. În 2024, instituţia a cerut 32,2 milioane de euro la rectificarea bugetară
RomaniaTV
Simona Gherghe e în culmea fericirii! Nu a mai avut răbdare și le-a dat marea VESTE fanilor! Yuhuuuu! Felicitări! ❤️
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
BOMBA BOMBELOR în showbiz! David Măruță se iubește cu fiica lui Nicolai Tand. Fiul Andrei, sărut pătimaș cu Ilona Tand, la mare / VIDEO
redactia.ro
Imagini de coșmar! Un tânăr grav rănit la Beach Please după ce a fost împins în public chiar de artistul lui preferat
ego.ro
Știați că Alin Gălățescu are o fiică? Iată ce relație are cu ea și cu mama ei
Comentarii
  • Peste tot la stat sunt persoane ce cumuleaza pensia cu salariu. E de munca.

  • Teroare? Circ de „casă” a la PMI…

  • Zaharia si Patrascu de la protectia civila , doi pensionari care nu fac nimic, iau si salariu de la primarie , unul e beat tot timpul si altul niciodata la birou! Pe aia nu ii vede nimeni !!!! Angajati oameni cu potential

  • Marian Zvântatu

    Da colonelul securist Pilă pensie și salar de director ( deși nu face nimic) + indemnizație de la Sputalul Sf Maria unde face numai matrapazlâcuri nu îl vede nimeni? Omul zburdă de bunăstare, nu are ce face cu banii și îi sparge seară de seară la cluburi de noapte Legend, Time Out unde vânează prospături …. Mai nou Pilă are blat cu unii judecători și procurori !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 iulie 2025
15 iulie 2025