Prima pagină » Actualitate » DNA lovește în lumea artiștilor! Mirabela Dauer, implicată într-un scandal cu locuri de înmormântare

DNA lovește în lumea artiștilor! Mirabela Dauer, implicată într-un scandal cu locuri de înmormântare

12 iun. 2025, 18:20,
Redacția BZI în Bzi.ro

Cântăreața Mirabela Dauer s-a prezentat joi, 12 iunie, în fața procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, pentru a fi audiată ca martor într-un dosar care a luat prin surprindere opinia publică: ancheta privind atribuirea ilegală de locuri de veci în Cimitirul Militar Ghencea III.

Totul a pornit de la un gest pe care artista l-a descris ca fiind unul de „omenie și prețuire față de un artist”: primirea, din partea unui fost general al Armatei Române, a unui loc de veci într-un cimitir administrat de Ministerul Apărării. Dar pentru anchetatori, acel gest ridică semne de întrebare privind legalitatea și favorizarea.

Concret, ancheta vizează acțiunile generalului Cătălin Ștefăniță Zisu, fost comandant al Comandamentului Logistic al Armatei, acuzat acum de DNA de instigare la abuz în serviciu. Procurorii susțin că Zisu ar fi influențat decizii privind atribuirea nelegală a unor locuri de înhumare către apropiați, printre care se numără și cântăreața, în condițiile în care acestea ar fi trebuit rezervate doar personalului militar activ, în rezervă sau veteranilor de război.

Mirabela Dauer, audiată de DNA într-un dosar cu locuri de îngropăciune

Potrivit anchetei, în luna aprilie a acestui an, Zisu l-ar fi convins pe generalul Alexandru Nedelcu, actualul șef al unității ce gestionează cimitirul Ghencea III, să atribuie cinci astfel de locuri unor persoane apropiate lui, invocând în mod fals calitatea acestora de cadre militare sau rezerviști. Acțiunea a fost susținută de o comisie de analiză, care a avizat fără temei legal concesionarea pentru o perioadă de 49 de ani.

Pe lângă aceștia, și fiul generalului Nedelcu ar fi beneficiat de un loc de veci atribuit „cu anticipație”, fără să îndeplinească vreo condiție legală, ceea ce a dus la extinderea cercetărilor.

În dosar sunt anchetate penal alte cinci cadre militare.

Mirabela Dauer, care a confirmat pe Facebook că a primit respectivul loc de înhumare „cu toată inima”, a transmis un mesaj emoționant în care se declară revoltată de implicarea sa într-un dosar penal:

„Este dureros să trăiești într-o lume în care omenia, recunoștința și respectul față de artă devin subiecte de anchetă”, a scris artista, precizând că nu a cerut și nu a forțat nimic, ci doar a acceptat un gest simbolic pentru momentul în care „nu va mai fi”.

Acesta este al doilea dosar penal în care generalul Zisu este pus sub acuzare. În luna februarie, el a fost vizat într-o altă anchetă DNA privind presupuse ilegalități în derularea unui contract de 41 de milioane de lei pentru extinderea unui alt cimitir militar.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 septembrie 2026
12 septembrie 2026