Prima pagină » National » Doi cunoscuți deputați vor fi excluși din PNL. Ce semnal vrea să dea Nicolae Ciucă
Doi cunoscuți deputați vor fi excluși din PNL. Ce semnal vrea să dea Nicolae Ciucă

Doi cunoscuți deputați vor fi excluși din PNL. Ce semnal vrea să dea Nicolae Ciucă

01 oct. 2023, 18:20, 2 ,
în National

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a hotărât să dea jos milităria din pod și să-i excludă din partid pe Dan Vîlceanu și Gheorghe Pecingină, cei doi deputați care au semnat sesizarea USR la Curtea Constituțională privind pachetul fiscal-bugetar pe care și-a asumat răspunderea Guvernul Ciolacu.

Surse liberale afirmă că Nicolae Ciucă vrea să dea un semnal dur celor care încalcă flagrant linia partidului, aliindu-se acțiunilor opoziției împotriva guvernării.

„Libertatea de expresie e garantată în partid. Dar când tu semnezi demersuri directe împotriva PNL, ți-ai semnat practic demisia din partid”, ar fi spus Nicolae Ciucă mai multor lideri liberali cu care a discutat cazul celor doi deputați.

„Sunt unii care au senzația că pot face ce vor împotriva partidului, iar partidul îi va mângâia pe cap. Fals! Să zburde în afara partidului, că și așa nu aduc voturi!”, ar fi zis președintele Ciucă în cercul restrâns al liderilor partidului.

Fără mofturi în PNL

De asemenea, sursele din partid au precizat că Nicolae Ciucă va avea de-acum înainte o abordare mai severă împotriva celor care încalcă deciziile partidului.

Președintele Ciucă vrea să strângă rândurile în partid și să descurajeze orice eventuale mișcări care ar slăbi PNL și guvernarea din care PNL face parte.

„S-a terminat cu îngăduința. Vine anul electoral, iar partidul nu-și permite să fie ostatecul mofturilor unuia și altuia”, au afirmat respectivele surse.

Procedura de excludere împotriva lui Gheorghe Pecingină va fi declanșată în zilele următoare în organizația județeană Gorj, în care acesta e membru, în timp ce excluderea lui Vîlceanu, deja declanșată, se va afla pe agenda următorului Consiliu Național al PNL, forul intern care are ultimul cuvânt în cazurile de excludere a unor demnitari ai partidului.

Nicolae Ciucă, mesaj cu ocazia Zilei Pensionarilor

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, transmite un mesaj cu prilejul Zilei internaţionale a persoanelor vârstnice, subliniind că înţelepciunea vârstei a treia este esenţială pentru bunul mers al oricărei societăţi.

„Celebrăm astăzi Ziua internaţională a persoanelor vârstnice, un prilej pentru recunoştinţă şi gânduri bune, de sănătate, linişte şi putere, către generaţiile care au clădit România modernă. (…) Le urez mulţi ani cu sănătate şi le mulţumesc, astăzi şi în fiecare zi, seniorilor pentru aportul lor la societatea de azi – la conservarea tradiţiilor şi a culturii noastre, la activitatea profesională timp de decenii, la munca neobosită şi educaţia noilor generaţii. Înţelepciunea vârstei a treia este de neegalat şi esenţială pentru bunul mers al oricărei societăţi. Să nu neglijăm, aşadar, să veghem la binele părinţilor şi bunicilor noştri şi să le fim alături, îngrijindu-i cu blândeţea şi căldura pe care şi noi am primit-o, în timp, din partea dumnealor”, scrie liderul PNL pe Facebook.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat în confruntări cu jandarmii, iar președintele României, Nicușor Dan, a condamnat violențele. Sute de fermieri și crescători de animale s-au adunat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, pentru a-și exprima nemulțumirile legate de situația din agricultură și zootehnie. Manifestația a devenit violentă în mai multe momente […]
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 septembrie 2026
17 septembrie 2026