Doi pacienți, în vârstă de 39 și 46 de ani, unul din Tulcea și celălalt cetățean român originar din Republica Moldova, aflați în hemodializă de peste cinci ani, au beneficiat de un transplant renal reușit la Iași.
Recoltarea a fost realizată de echipa coordonată de Adelina Miron, iar intervențiile de implantare au fost conduse de dr. Corneliu Moroșanu, în cadrul Spitalul Clinic Dr. C. I. Parhon.
Programul de transplant a fost coordonat de prof. Adrian Covic.
În prezent, ambii pacienți se află într-o stare foarte bună, cu evoluție favorabilă după intervenție și perspective excelente de reintegrare într-o viață normală.
„Recoltarea a fost făcută de echipa condusă de dr. Adelina Miron. Implantarea a fost coordonată de echipa chirurgicală a dr. Corneliu Moroșanu. Pacienţii sunt foarte bine în prezent. Selecţia şi analiza celor nouă candidaţi în premieră în întregime a fost făcută de o echipă de rezidenți antrenaţi special”, a transmis prof. univ. dr. Adrian Covic, șeful Compartimentului de Transplant Renal al Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași și prorector pentru Cercetare Științifică, Dezvoltare și Inovare în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) Iași.