Prima pagină » National » Doi urși au fost văzuți pe pârtia Havas Bucin din Harghita. A fost emis un mesaj de avertizare Ro-Alert
Doi urși au fost văzuți pe pârtia Havas Bucin din Harghita. A fost emis un mesaj de avertizare Ro-Alert

Doi urși au fost văzuți pe pârtia Havas Bucin din Harghita. A fost emis un mesaj de avertizare Ro-Alert

04 mart. 2023, 18:00, 1 ,
în National

A fost emis un mesaj de avertizare Ro-Alert după ce doi urși au fost văzuți sâmbătă pe pârtia Havas Bucin, din județul Harghita.

„Apelul a fost făcut chiar în momentul în care o patrulă de jandarmerie, aflată în misiune în zonă, proceda la alungarea ursoaicei cu un pui în afara pârtiei, înspre pădure. Din câte se pare animalele sălbatice traversau pârtia, care este mărginită de pădure, fără ca în calea lor să se afle schiori, sau alte persoane”, transmite ISU Harghita, citat de Mediafax.

Mesaj Ro-Alert după ce doi urși au fost văzuți pe pârtia Havas Bucin din Harghita

Reprezentanții ISU Harghita le reamintesc oamenilor că este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.

ISU Harghita a emis, sâmbătă, un mesaj de avertizare Ro-Alert după ce a fost semnalată prezența a doi urși pe pârtia Havas Bucin.

Acesta este al doilea mesaj Ro-Alert în ultimele 24 de ore, care vizează prezența urșilor în zone locuite, după ce în timpul nopții de vineri spre sâmbătă a fost semnalată prezența unui urs în Borsec.

Cinci urşi au primit șansa la o noua viață

Cinci urşi au fost salvaţi în Vietnam de la o fermă ilegală de recoltare a lichidului biliar, cel mai recent demers al autorităţilor din această ţară de a eradica o activitate condamnată unanim pentru cruzimea sa, informează Reuters.

Urşii au fost predaţi de un fermier dintr-o comună de la periferia oraşului Hanoi, potrivit organizaţiei pentru salvarea animalelor Animals Asia, iar după ce au fost salvaţi, săptămâna trecută, au fost duşi la un sanctuar şi botezaţi ”Chronos”, ”Dawn”, ”Noon”, ”Twilight” şi ”Midnight”.

Potrivit estimărilor autorităţilor, cei cinci urşi s-ar fi aflat la fermă de 20 de ani.

Păstrarea urşilor în captivitate pentru a le extrage lichid biliar a fost interzisă în Vietnam în 1992, dar practica se desfăşoară în continuare, stimulată de cererea pentru produse pe bază de bilă de urs, potrivit Agerpres.

Bila digestivă este extrasă forţat din vezica biliară a urşilor şi vândută pe piaţa neagră pentru a fi utilizată în medicina tradiţională. Urşii suferă traume fizice şi psihologice extreme, sunt deseori ţinuţi în spaţii neîncăpătoare şi mor din cauza bolilor şi a malnutriţiei.

Păstrarea unui urs într-o cuşcă neîncăpătoare creează probleme psihologice şi fizice animalului, iar fermierii de urşi nu ştiu cum să-i îngrijească în mod adecvat, a spus Tuan Bendixen, director al filialei vietnameze a Animals Asia.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Comentarii
  • Erau Maciuca cu iohanis , travestiti in URSI- animale protejate- tezaurul României. A încercat cineva sa) i impuste? S- au facut verificari?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 septembrie 2026
11 septembrie 2026