International

Doliu în Franța! A murit din cauza COVID-19 un fost președinte

Publicat: 03 dec. 2020
Valéry Giscard d'Estaing
Valéry Giscard d'Estaing

Franța este în doliu după ce fostul președinte Valery Giscard d’Estaing a decedat miercuri seara din cauza COVID-19, a informat într-un comunicat familia înaltului demnitar.

Fostul preşedinte Valéry Giscard d’Estaing a fost promotorul unor reforme profunde în Franța și un susținător fervent al proiectului european.

„Valéry Giscard d’Estaing s-a stins miercuri, 2 decembrie, în locuinţa familiei sale din Loir-et-Cher. Starea sa de sănătate se deteriorase şi a murit de COVID-19. În conformitate cu dorinţa sa, înmormântarea va avea loc în cea mai strictă intimitate familială”, anunță comunicatul familiei sale.

Valéry Giscard d’Estaing, în vârstă de 94 de ani, a fost în momentul alegerii sale cel mai tânăr președinte al Franței.

Fostul președinte francez, la înmormântarea lui Jacques Chirac

Una dintre ultimele apariţii publice ale lui Valéry Giscard d’Estaing a avut loc pe 30 septembrie 2019, în timpul înmormântării la Paris a preşedintelui Jacques Chirac, care a ocupat funcţia de prim-ministru în timpul mandatului său, în perioada 1974-1976.

În timpul mandatului său, până în 1981, el a desfăşurat acţiuni de modernizare a ţării, promulgând reforme sociale importante precum legalizarea avortului sau scăderea dreptului de vot la 18 ani. El a fost, de asemenea, primul preşedinte non-gaullist al celei de-a cincea Republici, după emblematicul general de Gaulle şi moştenitorul său politic Georges Pompidou.

Valéry Giscard d’Estaing a exercitat un singur mandat, fiind învins la scrutinul din 1981 de socialistul François Mitterrand. Acesta din urmă a decedat în 1996, astfel că în prezent doar doi dintre foștii președinți ai Franței mai sunt în viață: Francois Hollande și Nicolas Sarkozy.

Mai multe probleme cardiace

Cel mai tânăr preşedinte (48 de ani) al celei de-a cincea Republici în momentul alegerii sale, în 1974, politicianul de centru Valéry Giscard d’Estaing fusese internat de mai multe ori în ultimele luni pentru probleme cardiace.

Giscard d’Estaing, care de la impunerea carantinei locuia în reşedinţa sa de la ţară din Authon (centrul Franţei) fusese internat timp câteva zile la secţia de cardiologie a spitalului din Tours în perioada 15-20 noiembrie pentru insuficienţa cardiacă. Anterior, fostul preşedinte fusese internat câteva zile la mijlocul lunii septembrie, la Paris, pentru o infecţie uşoară la plămâni. Medicii au exclus atunci o infectarea cu noul coronavirus.

Giscard d’Estaing, care a împlinit 94 de ani pe 2 februarie, a fost deja internat la secţia de cardiologie a spitalului G. Pompidou de mai multe ori în urmă cu câţiva ani, pentru un implant de stenturi.

Giscard d’Estaing, în mijlocul unui scandal sexual

Numele său a apărut în presă şi în luna mai, în legătură cu o anchetă privind o agresiune sexuală după o plângere a unei jurnaliste din Germania, care l-a acuzat că i-a atins fesele într-un interviu acordat în urmă cu peste un an.

Altfel, fostul preşedinte francez Valéry Giscard d’Estaing a susţinut proiectul european în timpul mandatului său de şapte ani şi a revenit în prim-plan 20 de ani mai târziu, la conducerea Convenţiei Europene însărcinate cu redactarea articolelor proiectului unui Tratat constituţional european. Votul negativ al francezilor acordat acestui proiect la referendumul din mai 2005 a fost o dezamăgire imensă pentru Giscard d’Estaing.

În memoriile sale, „Le Pouvoir et la vie” (Puterea şi viaţa), Valéry Giscard d’Estaing scrie că personalităţile politice care l-au impresionat cel mai mult au fost Charles de Gaulle şi Jean Monnet.

Părintele actualului Grup G8

Valéry Giscard d’Estaing a instituit în 1975 reuniunea anuală la nivel înalt a ţărilor celor mai industrializate, devenită ulterior G8. În noiembrie 1975, Giscard d’Estaing a reunit la Château de Rambouillet, lângă Paris, şefii de stat şi de guvern din SUA, RFG, Japonia, Marea Britanie şi Franţa şi a invitat Italia să participe la reuniune în calitate de ţară care prezida Comunitatea Economică Europeană.

Aşa s-a născut G6, devenită G7 în 1976 la presiunea SUA, care a pledat pentru participarea Italiei şi a Canadei. În 1998, Rusia a devenit membru cu drepturi depline al adunării anuale, ajungându-se la formula G8.





Adauga un comentariu