National

Doliu în lumea politică. Un important lider social democrat a decedat

Publicat: 18 feb. 2020
Un membru PNL. a murit la câteva ore după ce a fost declarat vindecat de SARS-CoV-2

Liderul Organizației Partidului Social Democrat Titu, Vlad Oprea, a transmis pe pagina sa de socializare vestea decesului lui Ion Nicolae, fost primar la Târgoviște și Titu, dar și parlamentar în perioada 2001-2004.

„Astăzi, ne-a părăsit pentru totdeauna domnul președinte Ion Nicolae!

Membru fondator al Partidului Social Democrat, fost primar al orașului Titu, fost primar al Târgoviștei, fost deputat, fost vicepreședinte al Consilului Județean Dâmbovița, domnul Ion Nicolae a fost unul dintre liderii politici care au contribuit decisiv la dezvoltarea administrativă a oraşului Titu și a judeţului Dâmbovița.

Cei care doresc să-şi ia rămas bun, îl găsesc acasă, la Titu, pe strada Eroilor nr 4.
Înmormântarea va avea loc joi, 20 februarie.

Dumnezeu să-l ierte!”, a publicat pe Facebook, Vlad Oprea, președintele PSD Titu.





Adauga un comentariu