Pilotul de raliuri Kenjiro Shinozuka, primul japonez care a câştigat Raliul Paris-Dakar, a încetat din viaţă, luni, la vârsta de 75 de ani, în urma unui cancer de pancreas, conform publicaţiei japoneze Yomiuri, citată de EFE.
Născut la Tokyo, pe 20 noiembrie 1948, Shinozuka a început să participe la cursele de raliuri de pe când era student, în 1971, iar după terminarea Universităţii de Inginerie din Tokyo s-a alăturat companiei Mitsubishi Motors, concurând în timp ce era şi angajat, conform Agerpres.
Prima sa participare la Raliul Paris-Dakar s-a produs în 1986, la 38 de ani, cu un model Mitsubishi Pajero. Shinozuka a terminat pe locul 3 în 1987, pe doi în 1988, iar în al 12-lea său an de participare, în 1997, a câştigat Dakarul, devenind primul japonez din istorie învingător în celebra cursă.
În 1991, Shinozuka devenise, de asemenea, primul japonez câştigător al Raliului Cote d’Ivoire organizat de Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA), reeditând victoria şi în 1992.
Shinozuka a continuat să participe la Raliul Paris-Dakar până în 2007, fiind una din figurile centrale ale sportului cu motor din Japonia, membru al al „Hall of Fame”-ului automobilismului nipon din 2022.
A murit un pilot legendar
Într-o ordine de idei asemănătoare, reiterăm cum fostul pilot brazilian de Formula 1 Wilson Fittipaldi a decedat la Sao Paulo, la vârsta de 80 de ani, a anunţat vineri, 23 februarie 2024, Confederaţia Braziliană a sporturilor cu motor.
Wilson Fittipaldi a fost fratele mai mare al celebrului pilot Emerson Fittipaldi şi a concurat în F1 între 1972 şi 1975. „La 80 de ani, Wilsinho a murit liniştit şi înconjurat de toată dragostea pe care a meritat-o de-a lungul vieţii. Wilson a combinat talentul, viziunea asupra viitorului şi îndrăzneala pentru a duce steagul Braziliei la un nivel neaşteptat””, a scris Confederaţia Braziliană a sporturilor cu motor într-un comunicat publicat pe conturile de social media.
În 1973, Wilson Fittipaldi a ocupat locul 16 în clasamentul F1, concurând pentru Brabham-Ford.