National

Doliu în România! Doctorul Eugeniu Ilicea a decedat

Publicat: 07 nov. 2020
Doliu
Doliu

Doctorul Eugeniu Ilicea, unul dintre cei mai cunoscuţi medici de familie din Constanţa, a murit. Medicul a fost timp de 15 ani cadru didactic la Facultatea de Medicină și membru fondator şi vicepreşedinte al Societăţii Academice de Medicină de Familie din România.

Comunitatea universitară regretă dispariţia doctorului Eugeniu Ilicea.

„Ne exprimăm regretul profund la vestea decesului colegului nostru, prof. univ. dr. Eugeniu Ilicea, cadru didactic titular în cadrul Facultăţii de Medicină, timp de 15 ani, începând din 1996, şi profesor asociat până în anul 2018.

Domnul profesor Ilicea a fost membru fondator şi vicepreşedinte al Societăţii Academice de Medicină de Familie din România, numele său reprezentând, astăzi, un reper în înfiinţarea şi dezvoltarea specialităţii de Medicină de Familie din ţara noastră.

Pentru aportul deosebit adus evoluţiei acestei discipline, pentru numeroasele articole, studii şi publicaţii ce au vizat-o, pentru generaţii de studenţi şi rezidenţi, cărora le-a călăuzit paşii cu pasiune şi determinare, în cei 22 de ani de activitate în cadrul UOC, domnul profesor Ilicea va rămâne în amintirea noastră ca un mentor dedicat, un bun coleg şi dascăl. Transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate şi tuturor celor care l-au cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească în pace!“, a transmis comunitatea academică a Universităţii „Ovidius” din Constanţa.

Ce este Societatea Națională de Medicina Familiei

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) are drept scop crearea şi dezvoltarea cadrului organizatoric necesar pentru promovarea intereselor cu caracter profesional, ştiinţific, legislativ, juridic, şi promovarea intereselor economice, pentru dezvoltarea unor raporturi instituţionalizate cu autorităţile publice, cu alte organizaţii similare din ţară şi străinătate, cu societatea civilă, pentru realizarea de activităţi şi iniţiative care promovează dezvoltarea şi afirmarea specialităţii de medicina familiei.

SNMF este cea mai mare şi mai puternică societate profesională medicală din România şi este partenerul legitim al oricărui guvern ce se află la conducerea României. SNMF dorește să contribuie la asigurarea continuităţii şi coerenţei politicii de asistenţă medicală primară/de familie în România.

Fiind portavocea unei specialităţi de mare calibru, structura SNMF este extrem de complexă. Fiecare judeţ din România are o asociaţie locală de medicina familiei. Fiecare asociaţie locală este o entitate independentă din punct de vedere juridic, astfel încât SNMF este de fapt o structură federativă. Asociaţiile locale sunt afiliate SNMF printr-un document numit protocol de afiliere semnat de ambele părţi. Obiectivele SNMF, prevăzute ca atare în statut reflectă de fapt activitatea acesteia de până în prezent și proiectele viitoare.

Conform Statutului,
○ conducerea este formată din Senatul SNMF, Biroul Executiv și Președintele SNMF,
○ în structura SNMF exista mai multe departamente,
○ membrii SNMF sunt organizațiile județene cu personalitate juridică ale medicilor de familie din județele României și municipiului București.
SNMF are o bogată activitate științifică, reprezentată de organizarea cursurilor și manifestărilor de educație medicală continuă, participarea la elaborarea curriculei de pregatire în specialitatea medicina de familie și a ghidurilor de practică medicala, participarea la proiecte de cercetare științifică, împreuna cu alte organizații cu interese similare.

Societatea facilitează comunicarea între medicii de familie din Romania la nivel național prin resurse on-line, Agenda Medicului de Familie (un compendiu de algoritmi, clasificări, scurte expuneri pe tematică medicală utile în practica zilnică la cabinete, precum şi date sumare organizaţionale legate de structura organizaţiilor de medicina familiei din România) și Ziarul Medicului





Adauga un comentariu