Prima pagină » Actualitate » Donald Trump a dat ordinul. Unde se deplasează sute de soldați
Donald Trump a dat ordinul.  Unde se deplasează sute de soldați

Donald Trump a dat ordinul. Unde se deplasează sute de soldați

17 aug. 2025, 19:20,
Redacția BZI în Actualitate

Guvernatorii republicani din Virginia de Vest, Carolina de Sud şi Ohio au anunţat sâmbătă trimiterea a sute de soldaţi ai Gărzii Naţionale la Washington, D.C., la solicitarea administraţiei preşedintelui Donald Trump.

Administrația Trump a descris capitala drept un oraş afectat de criminalitate şi lipsă de siguranţă, transmite Reuters.

Decizia vine după ce administraţia Trump a negociat cu autorităţile locale păstrarea şefei poliţiei din D.C., Pamela Smith, în funcţie, în urma unui proces intentat de procurorul general al districtului pentru a bloca preluarea controlului poliţiei de către guvernul federal.

Deşi Trump a justificat măsura prin invocarea unei ”urgenţe de securitate şi a unei crize a persoanelor fără adăpost”, datele Departamentului de Justiţie arată că rata crimelor violente în 2024 a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani în capitală.

Guvernatorul Virginiei de Vest, Patrick Morrisey, a anunţat trimiterea a 300–400 de militari, împreună cu echipamente şi instruire specializată. Carolina de Sud va disloca 200 de trupe, iar Ohio, 150 de poliţişti militari. Primarul capitalei, Muriel Bowser, a reacţionat pe reţelele sociale, declarând că „soldaţii americani care patrulează cetăţeni americani pe pământ american este ceva #NeAmerican”.

Garda Naţională, structură ce răspunde în mod normal de guvernatorii statelor, este subordonată direct preşedintelui în Districtul Columbia. Oficialii de la Casa Albă au precizat că trupele desfăşurate la Washington au rol de patrulare şi descurajare, iar în perioada următoare ar putea primi ordin să fie înarmate.

Trump a sugerat că ar putea lua măsuri similare şi în alte oraşe conduse de democraţi, pe modelul intervenţiei din iunie, când a trimis trupe în Los Angeles împotriva voinţei guvernatorului Californiei. O instanţă federală urmează să decidă dacă această acţiune a fost legală.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Lovitură pentru Eugen Tomac! PNL îi întoarce spatele și refuză să voteze Guvernul în Parlament
Partidul Național Liberal a decis să nu susțină Cabinetul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, într-o ședință a Biroului Politic Național desfășurată joi, 11 iunie. Hotărârea a fost adoptată în unanimitate, iar parlamentarii liberali au primit mandat să nu participe la votul de învestitură al Executivului. Potrivit deciziei conducerii partidului, aleșii PNL vor fi prezenți […]
Lovitură pentru Eugen Tomac! PNL îi întoarce spatele și refuză să voteze Guvernul în Parlament

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 iunie 2026
12 iunie 2026