Preşedintele SUA, Donald Trump, a discutat, joi, cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, despre reducerea armamentului atomic şi despre intensificarea relaţiilor comerciale bilaterale.
„Preşedintele Vladimir Putin a avut o conversaţie prin telefon cu preşedintele american, Donald Trump. Au fost discutate probleme referitoare la stabilitatea strategică şi controlul armamentului, în contextul responsabilităţii speciale a Rusiei şi SUA pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. În acest context, a fost evidenţiată urgenţa consultărilor bilaterale, inclusiv pe tema Tratatului de Reducere a Armamentului Strategic (START)”, anunţă Kremlinul într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.
„S-a discutat şi despre programul nuclear iranian. Ambele părţi au evidenţiat necesitatea eforturilor colective pentru menţinerea stabilităţii regionale şi a regimului mondial de neproliferare nucleară”, precizează Preşedinţia Rusiei.
„Cei doi lideri au manifestat intenţiile de a dezvolta cooperarea economică şi comercială dintre Rusia şi SUA”, subliniază Kremlinul.
Preşedinţia SUA a confirmat conversaţia telefonică.
„Preşedintele Donald Trump a reiterat speranţa evitării unei curse a înarmării între China, Rusia şi SUA, subliniind că Statele Unite aşteaptă progrese în negocierile de la Viena pe tema controlului armamentului”, a declarat Judd Deere, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, potrivit site-ului Axios.com.
Donald Trump: ”Nu sunt de acord cu afirmaţia conform căreia dacă lumea îşi pune mască totul va dispărea”
Donald Trump: ”Nu sunt de acord cu afirmaţia conform căreia dacă lumea îşi pune mască totul va dispărea”. Președintele american, a declarat că virusul COVID-19 ”va dispărea”. El se opune impunerii la nivel național a obligativității purtării măștii.
Liderul de la Casa Albă: ”Voi avea dreptate în final.”
Președintele Statelor Unite insistă în declarații și susține cu vârf și îndesat că virusul va dispărea, conform propriilor convingeri.
”Voi avea dreptate în final. Ştiţi că am spus ‘acest lucru va dispărea’. O spun încă o dată”, a declarat Trump într-un interviu.
De la începutul pandemiei, în SUA au fost înregistrate peste 60.000 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, ceea ce aduce la 3,7 milioane numărul total al cazurilor consemnate, potrivit Universităţii Johns Hopkins.
Conform președintelui Donald Trump, ‘multe dintre aceste (noi) cazuri sunt oameni tineri care se vor vindeca în numai o zi”.
”Nu sunt de acord cu afirmaţia conform căreia dacă lumea îşi pune mască totul va dispărea”, a răspuns liderul american unei întrebări care vizează măsura obligativităţii măştii pentru a limita răspândirea noului coronavirus.
Până în acest moment, 140.000 de persoane au decedat în SUA din cauza COVID-19.
Donald Trump a retras SUA din acordul cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii
Decizia SUA de a se retrage din OMS a generat o adevărată ieşire nervoasă a directorului organizaţiei. Conform directorului OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesu, lumea trebuie să fie solidara în acest context. Directorul OMS a avut o reacţie nervoasă şi a îndemnat liderii rămaşi în organizaţie să de-a dovadă de o mare responsibilitate, declaraţia vine după ce Donald Trump a acuzat în repetate rânduri faptul că organizaţia mondială a ascuns adevărata amploare a virusului din China. Totuşi, directorul a ordonat crearea unei comisii care să evalueze modul de gestionare a crizei mondiale:
„Cea mai mare ameninţare cu care ne confruntăm acum nu este virusul propriu-zis, ci lipsă de leadership şi de solidaritate. Diviziunile dintre noi oferă un avantaj virusului; nu putem învinge pandemia dacă suntem divizaţi”, a afirmat Tedros Adhanom Ghebreyesu într-un discurs rostit în faţa reprezentanţilor statelor membre OMS.