Tensiunile dintre Donald Trump și regimul de la Iran ating un nou nivel periculos. Președintele american a lansat joi, 26 martie, un avertisment dur la adresa Teheranului, cerând autorităților iraniene să trateze cu maximă seriozitate propunerea Washingtonului pentru încetarea conflictului care durează de aproape patru săptămâni.
Mesajul lui Donald Trump vine într-un moment în care luptele din regiune continuă, iar consecințele economice și umanitare se amplifică rapid.
Mesaj dur al lui Donald Trump pentru Teheran
Într-o postare publicată pe platforma sa, Truth Social, liderul american a susținut că negociatorii iranieni încearcă să transmită public o imagine diferită de realitate. Potrivit lui Donald Trump, oficialii de la Teheran ar fi disperați să ajungă la o înțelegere după ce ar fi suferit pierderi militare majore.
„Negociatorii iranieni sunt foarte diferiți și ciudați. Ne imploră să facem un acord, ceea ce ar trebui să facă, pentru că au fost anihilați militar și nu mai au nicio șansă de revenire. Totuși, în public spun că doar analizează propunerea noastră. Greșit! Ar fi bine să se apuce serios de treabă cât mai curând, înainte să fie prea târziu. Când acel moment va veni, nu va mai exista întoarcere și nu va fi deloc frumos”, a scris Donald Trump.
Declarațiile sale apar într-un context extrem de tensionat în Orientul Mijlociu. Conflictul declanșat după atacurile lansate de Statele Unite și Israel asupra unor obiective din Iran, pe 28 februarie, a dus la o escaladare rapidă a violențelor. De atunci, Iranul a răspuns prin atacuri asupra teritoriului israelian, asupra unor baze militare americane și asupra unor state din zona Golfului.
În paralel, economia globală începe să resimtă puternic efectele războiului. Problemele din lanțul energetic au provocat o criză de combustibil care se extinde la nivel mondial, obligând guverne și companii să caute soluții pentru a limita impactul.
Mesaje prin intermediari, nu negocieri directe
În ciuda declarațiilor dure, unele canale de comunicare indirectă între Washington și Teheran există. Potrivit oficialilor, aceste contacte sunt facilitate de Pakistan, care încearcă să joace rolul de mediator. Alte state din regiune, precum Turcia și Egipt, sprijină de asemenea eforturile diplomatice pentru detensionarea situației.
Totuși, ministrul de externe iranian, Abbas Araqchi, a respins ideea că ar exista negocieri propriu-zise cu americanii. Oficialul iranian a precizat că schimburile de mesaje prin intermediari nu trebuie interpretate drept dialog diplomatic.
„Transmiterea de mesaje prin țări prietene și răspunsurile noastre, în care ne exprimăm pozițiile sau emitem avertismente, nu pot fi numite negocieri”, a explicat Abbas Araqchi.
Mai mult, șeful diplomației iraniene a subliniat că, în acest moment, strategia Teheranului rămâne una de confruntare.
„Politica noastră este să continuăm rezistența și să apărăm țara. Nu avem nicio intenție de a negocia în aceste condiții”, a afirmat el.
Un acord aproape imposibil?
Situația este complicată și de faptul că multe dintre figurile cheie ale regimului iranian ar fi fost ucise în ultimele săptămâni de conflict, ceea ce ridică întrebări despre cine ar putea reprezenta oficial Teheranul în eventuale discuții cu Washingtonul.
În același timp, propunerea americană pentru încheierea conflictului este considerată extrem de dură. Planul ar include aproximativ 15 puncte și ar cere, printre altele, desființarea programului nuclear iranian, limitarea arsenalului de rachete și chiar cedarea controlului asupra strategicei Strâmtoarea Hormuz.
La rândul său, Iranul și-a înăsprit poziția de la începutul războiului. Potrivit unor surse apropiate guvernului de la Teheran, autoritățile cer garanții ferme că nu vor mai exista atacuri militare împotriva lor, compensații pentru pagubele suferite și recunoașterea controlului formal asupra strâmtorii Hormuz, una dintre cele mai importante rute energetice ale lumii.
În aceste condiții, analiștii avertizează că orice negocieri reale ar fi extrem de dificile, iar conflictul riscă să intre într-o fază și mai periculoasă. Dacă amenințările lui Donald Trump vor fi urmate de acțiuni concrete, criza ar putea escalada rapid într-un război regional de amploare.
Mesaj dur pentru cine ? , ca nu îl mai ia în serios nici propriul staff , nici republicanii iar militarii deja tot au făcut acte de sabotaj pentru a nu fi implicați în războiul ilegal comandat de stăpînii lor zioniști
Nu cu mult timp in urmă , când pe la moșia lui Trump de la Mar A Lago , sosoaca își făcea mii de selfiuri sau simion tăia tortul Groenlandei , toți aplaudacii suveranisti erau în extaz. Orgasme , unul după altul. Acum au schimbat registrul. Trump e idiot. Poi măi fârtați suveranisti , când spuneam eu că OrangeMan e dus cu pluta , m-ati înjurat de mamă focului. Lepre sovietice , asta sunteți.