Prima pagină » Local » Dosar de șantaj cu imagini fierbinți, de pe Pornhub! Vecinul a încercat să scoată mii de euro de la tânăra despuiată!
Dosar de șantaj cu imagini fierbinți, de pe Pornhub! Vecinul a încercat să scoată mii de euro de la tânăra despuiată!

Dosar de șantaj cu imagini fierbinți, de pe Pornhub! Vecinul a încercat să scoată mii de euro de la tânăra despuiată!

18 dec. 2019, 04:00,
Ciprian Nedelcu în Local

O tânără de 21 de ani ar fi fost șantajată de doi consăteni, spun oamenii legii. Cei doi au fost pedepsiți, dar au scăpat de pușcărie

Un dosar de șantaj fierbinte a fost finalizat ieri de Curtea de Apel Iași. Astfel, doi tineri din județul Vaslui au scăpat de pușcărie, după ce au fost protagoniștii unui caz inedit. Daniel T. (19 ani) și Vasile Stavarache (21 de ani) au fost condamnați inițial de Judecătoria Bârlad la doi ani de detenție într-un centru pentru minori, respectiv doi ani și patru luni de închisoare.

Acum, Curtea de Apel Iași a modificat sentința.

„Instanța admite apelurile declarate de către inculpați. Aplică inculpatului minor Daniel T. măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de patru luni, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă agravată. În cazul inculpatului Stăvărache Vasile, suspendă executarea pedepsei de doi ani și patru luni de închisoare. Constată că, din prejudiciul cauzat părții civile P.S., inculpațiii au plătit 750 de euro și 2.610 lei. Definitivă”, au menționat magistrații ieșeni.

Video cu caracter explicit

Povestea în care au fost implicați cei doi a început în urmă cu mai bine de un an, pe când Daniel T. era la liceu. Astfel, adolescentul a accesat platforma de filme pentru adulți Pornhub și, după ce a vizionat mai multe videoclipuri, a ajuns la unul în care a recunoscut în protagonistă o consăteancă de-a sa, de 21 de ani.

Conform anchetatorilor, gândindu-se că are bani, Daniel T. i-a cerut tinerei, care era plecată din țară, suma de 2.000 de euro, pentru a nu face publice imaginile cu ea. Oamenii legii au susținut că, deoarece el era minor, el a apelat la amicul său, Vasile Stăvărache, care i-a oferit o copie după buletin pentru a putea primi banii de la fata șantajată. Ceea ce nu știau tinerii era că victima apelase la Poliție, cei doi fiind prinși în flagrant delict de oamenii legii din Bârlad.

La audieri, victima a menționat că filmarea de pe Pornhub data din perioada noiembrie – decembrie 2014, când, din cauza lipsurilor materiale, a practicat videochatul cu concubinul ei, pe un site despre care credea că nu stochează imaginile.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia
Susținătorii lui Călin Georgescu au lansat online apeluri pentru strângerea unei eventuale cauțiuni, după arestarea sa preventivă. Mai multe persoane care îl susțin pe Călin Georgescu au început să promoveze pe rețelele sociale o campanie de strângere de bani pentru o eventuală cauțiune. În mesajele publicate online este vehiculată suma de 1,1 milioane de euro, […]
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
02 octombrie 2026
02 octombrie 2026