Prima pagină » National » Două cadre medicale din Piatra Neamţ au decedat din cauza COVID-19
Două cadre medicale din Piatra Neamţ au decedat din cauza COVID-19

Două cadre medicale din Piatra Neamţ au decedat din cauza COVID-19

18 feb. 2021, 17:14,
în National

Două cadre medicale ale Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ au murit, miercuri, din cauza COVID-19, potrivit unui comunicat de presă remis, joi de managerul instituţiei, Alexandru Filimon.

Victimele sunt un asistent medical la Unitatea de Primiri Urgenţe, în vârstă de 64 ani, şi o infirmieră de la Secţia Chirurgie generală, în vârstă de 38 ani.

Managerul SJU Piatra-Neamţ a spus că cele două cadre medicale şi-au dus misiunea demn, până în ultimul moment.

„Mi se întunecă sufletul ştiind că aceste persoane au plecat dintre noi timpuriu, într-un mod fulgerător. Sunt încrezător în munca celor care caută soluţii în fiecare moment pentru a evita repetitivitatea acestor evenimente cutremurătoare”, a declarat Alexandru Filimon.

Managerul SJU Piatra-Neamţ şi-a exprimat compasiunea faţă de familiile celor două cadre medicale şi a spus că le va oferi tot sprijinul necesar.

Toţi medicii din Timișoara care au fost în prima linie COVID-19 vor fi evaluaţi psihologic

Un proiect în premieră naţională are loc la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeș din Timişoara. Managerul a luat decizia ca toate cadrele medicale să fie evaluate psihologic.

Incă de pe data de 28 februarie 2020, medicii, asistentele, infermierii și bracandierii din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase din Timisoar au început să intre în lupta împotriva virusului din Wuhan. De atunci şi până acum, întreg corpul medical a lucrat la foc continuu.

Având în vedere faptul că personalul medical a luptat continuu cu virusul COVID-19, s-a luat decizia ca toate cadrele medicale să fie evaluate psihologic. În perioadă pandemiei cu noul coronavirus au fost foarte puţine cadre medicale care şi-au permis luxul de a-şi lua 3-4 zile de concediu, iar acest lucru se poate vedea, personalul medical fiind epuizat fizic, dar şi psihic.

Medicii sunt din ce în ce mai obosiți

Tot mai multe semne de oboseală se pot observa la nivelul personalului spitalului, iar conducerea unităţii sanitare a luat hotărârea de a demara un proiect unic pentru România. Medicii, infermierele, asistentele medical, bracandierii vor fi testaţi psihologic pentru a vedea cum se prezintă și din punct de vedere fizic şi psihic.

“Suntem obosiţi. Mulţi dintre colegii mei sunt epuziaţi. Şi cu toate acestea luptăm în continuare. Dar fiecare dintre noi a avut cel puţin un moment în care a spus, nu mai pot! Şi pe bună dreptate. Luptăm împotriva acestui virus continuu, de un an de zile. O luptă grea, o luptă în care de cele mai multe ori reuşim să câştigăm. Lupta acesta însă are efecte asupra noastră, asupra familiilor noastre, asupra vieţii şi sănătăţii fizice şi mentale.

Vorbim de o epuizare nu doar fizică ci şi mentală şi emoţională. O epuizare cronică. Aşa că am stabilit cu colega noastră, Daniela Biriş, care este atât psiholog clinician cât şi psihoterapeut, să demareze o evaluare a gradului de epuizare a colegilor noştri şi evident, să găsim apoi soluţii concrete pentru a merge mai departe, pentru a continua acestă luptă care, din păcate este departe de a fi încheiată”, a spus Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş Timişoara.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov. O pacientă a murit după ce patul a fost cuprins de flăcări
O pacientă a murit în urma unui incendiu izbucnit într-un salon al Spitalului de Pneumoftiziologie din Brașov. Aproximativ 50 de persoane au fost evacuate. Un incendiu grav s-a produs la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov, unde o pacientă a fost găsită fără viață după ce patul pe care se afla a fost cuprins de flăcări. […]
Incendiu la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov. O pacientă a murit după ce patul a fost cuprins de flăcări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
05 octombrie 2026
05 octombrie 2026