Local

Două noi focare de COVID-19 în județul Iași

Publicat: 28 nov. 2020
Focare COVID Iași
În Iași au fost depistate două noi focare COVID-19

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi atrage atenția că au apărut două noi focare COVID-19 în județul Iaşi, astfel:

1. Spitalul Clinic de Urgență „Prof.Dr. N. Oblu” Iași – Secția Neurologie 1 – 4 pacienți.
S-au luat următoarele măsuri: pacienții pozitivi au fost izolați în spital. Apoi s-a efectuat curățenia și dezinfecția spațiilor secției.

2. Spitalul de Psihiatrie și pentru măsuri de siguranță Pădureni Grajduri – Pavilioanele 1 și 3 – 40 persoane (25 de cadre medicale și 15 pacienți). Măsuri: pacienții pozitivi au fost izolați în spital. S-a efectuat curățenia și dezinfecția spațiilor secției. Personalul pozitiv este izolat la domiciliu sub monitorizarea medicilor de familie.

Totodată, Direcţia de Sănătate Publică informează cu privire la actualizarea numărului de persoane confirmate cu noul coronavirus în 5 focare COVID-19 din judeţul Iaşi:

1. Fundația Izvor – Centrul Rezidențial Alinare Mică – sediul Eternitate – au fost confirmaţi pozitiv cu COVID-19 încă 3 salariaţi și 9 beneficiari. În cazul acestui focar, iniţial au fost confirmaţi pozitiv 3 salariați şi 8 beneficiari. Măsuri: beneficiarii pozitivi au fost izolați în centru. Salariații sunt izolați la domiciliu și supravegheați de medicii de familie.

2. Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” – Secţia 3 Pavilion 7 sus – au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus încă 3 salariați. În cazul acestui focar, iniţial au fost confirmaţi pozitiv 15 salariați. Măsuri: cazurile pozitive sunt izolate la domiciliu. S-a facut dezinfecţia spaţiilor şi a fost reinstruit personalul.

3. Centrul de Recuperare Și Reabilitare Neuropsihici Hârlău – au fost confirmaţi pozitiv cu COVID-19 încă 2 salariaţi. În cazul acestui focar, de la inceputul pandemiei au fost confirmați pozitiv 109 salariaţi şi 41 de beneficiari. Măsuri: în urma testării au mai fost depistați 2 angajați pozitivi. S-a facut dezinfecţia spaţiilor şi a fost reinstruit personalul.

4. Centrul de Servicii Sociale „Sf. Nectarie” – au fost confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus încă 2 salariaţi. În cazul acestui focar, iniţial au fost confirmaţi pozitiv 4 salariaţi şi 7 beneficiari. Măsuri: cazurile pozitive sunt izolate la domiciliu.

5. Centrul Servicii Sociale „O Nouă Șansă” Târgu Frumos – au fost confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus încă 2 salariaţi. În cazul acestui focar, iniţial au fost confirmaţi pozitiv 5 salariaţi. Măsuri: salariații sunt izolați la domiciliu sub monitorizarea medicilor de familie.





Adauga un comentariu