Economic Local

Două oferte au fost depuse pentru extinderea Penitenciarului de Maximă Siguranță din Iași! Constructorii vor 4 milioane de euro

Publicat: 11 oct. 2023
_____ Vizualizări 1 Comentariu
Două oferte au fost depuse pentru extinderea Penitenciarului de Maximă Siguranță din Iași Constructorii vor 4 milioane de euro
Două firme vor 4 milioane de euro de la Penitenciarul de Maximă Siguranță din Iași

Penitenciarul de Maximă Siguranță din Iași a lansat licitația pentru extinderea pavilionului din Copou. La procedură au fost depuse două oferte din partea constructorilor, care au intrat în etapa de evaluare. În acest moment, în penitenciar sunt încarcerați 603 deținuți

Penitenciarul din Iași va fi extins. Recent, la licitația pentru realizarea lucrărilor au fost depuse 2 oferte din partea asocierilor Deconstruct AG – Metalprod West SRL și Mădbeton SRL – Magnum Therm. Oferta cu prețul cel mai mic va fi declarată câștigătoare. Valoarea estimată a contractului este de 21.848.144 de lei, fără TVA, aproape 4 milioane de euro. Lucrările prevăd modernizarea, reabilitarea și extinderea corpului A. Clădirea, construită în 1983, are o suprafață de 1.637 de metri pătrați. Regimul de înălțime este de S(parțial)+P+1E.

„Din punct de vedere structural, clădirea studiată este realizată pe o structură de pereți portanți din cărămidă plină, iar zidurile structurale reazemă pe fundații continue din beton armat. Din punct de vedere funcțional, clădirea studiată cuprinde în prezent următoarele tipuri de spații: la nivelul subsol parțial găsim magaziile, spălătoria, sala de sport și anexele necesare acestora; la nivelul parter găsim spațiile destinate camerelor de detenție, sala de mese, capela, birourile angajaților și anexele necesare acestora; la nivelul etaj găsim spațiile destinate camerelor de detenție, sala de mese și anexele necesare”, se arată în caietul de sarcini.

La un moment dat, s-a luat în calcul chiar mutarea penitenciarului din Copou.

Se va interveni la acoperișul pavilionului de la penitenciar

În acest moment, imobilul este format din 3 tronsoane în formă de „U”. Conform contractului, vor fi realizate lucrări din punct de vedere structural și energetic. Proiectul prevede realizarea unui acoperiș tip șarpantă din lemn, cu învelitoare din tablă. Instalațiile sanitare vor fi modernizate și va fi montat un sistem de detecție și stingere a incendiilor.

„Extinderea acestui imobil nu reprezintă apariția unei noi clădiri, ca anexă, ci modernizarea, reabilitarea, construirea șarpantei și extinderea instalațiilor dispuse în prezent la clădirea existentă. În momentul de față, clădirea dispune de 42 camere, de diferite dimensiuni, însă întreaga populație carcerală a fost relocată în alte unități penitenciare încă de la finalul lunii februarie 2023, existând în acest moment un număr de 603 deținuți în custodia unității noastre. La data curentă, sunt 401 angajați care-și desfășoară activitatea în cadrul Penitenciarul Iași”, a transmis Gabriela Topoliceanu, purtătorul de cuvânt al penitenciarului.

Penitenciarul a investit și într-o bucătărie modernă de aproape 60.000 de euro.

Serviciile de supraveghere vor costa 80.000 de euro

Totodată, aferent proiectului de modernizare, pe data de 25.10.2023 este programată licitația privind furnizarea serviciilor de supervizare și supraveghere tehnică pentru extinderea corpului A al penitenciarului. Valoarea estimată a contractului este de 404.028 de lei, fără TVA, aproape 80.000 de euro. Două oferte au fost depuse pentru extinderea Penitenciarului de Maximă siguranță din Iași, dar rezultatul procedurii va fi dat de comisia de evaluare convocată în cadrul licitației.

Comentarii
Adauga un comentariu