Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu ” Iași derulează, în perioada 1 septembrie 2020 – 31 august 2022, două proiecte Erasmus+ de parteneriat strategic între școli (Acțiunea Cheie 2).
Ambele proiecte se adresează elevilor din școală cu vârsta între 12-14 ani, iar la schimburile de elevi vor participa câte 24 elevi în cadrul fiecărui proiect (câte șase elevi însoțiti de două cadre didactice la fiecare mobilitate).
Primul proiect, „Healthy, Strong, Happy and Motivated Students: Sports in the Digital Age”
Primul proiect, „Healthy, Strong, Happy and Motivated Students: Sports in the Digital Age”, în care școala noastră este coordonator, reunește parteneri din Portugalia, Slovacia, Turcia și Lituania și are o valoare de 148516 Euro. Scopul proiectului este de a îi ajuta pe elevi să conștientizeze importanța sportului pentru o viață sănătoasă și să îi determine să facă mai multe exerciții fizice, mai ales în această perioadă când copiii petrec mai mult timp online.
Proiectul își propune să îi determine pe elevi să vadă sportul ca o alternativă atractivă de a petrece timpul liber, de a socializa, de a le spori motivația și stima de sine, fiind în același timp un element de bază pentru un stil de viață sănătos. Activitățile proiectului sunt concepute pentru a dezvolta conștientizarea elevilor cu privire la exercițiile fizice, să învețe despre un stil de viață sănătos și să și-l însușească, să îi familiarizeze cu alte culturi și mentalități, să le îmbunătățească abilitățile de comunicare. Elevii vor lucra în grupuri multinaționale pentru a crea diferite produse despre educația fizică, care le vor îmbunătăți munca în echipă, gândire critică, creativitatea, toleranța precum și colaborarea interculturală.
Al doilea proiect „Let’s Explore Our Cultural Heritage With Technology And Art”
La cel de-al doilea proiect, „Let’s Explore Our Cultural Heritage With Technology And Art”, participă școli din Italia, România, Olanda, Lituania,Turcia, și este coordonat de școala din Italia. Proiectul pleacă de la ideea că educația și cooperarea internațională joacă un rol semnificativ în conservarea și transferul materialelor de patrimoniu cultural imaterial, care sunt influențate prin schimbări globale, pentru generațiile viitoare. Din această perspectivă, scopul acestui proiect este de a integra pe deplin cultura patrimoniului în sistemele de educație informală și formală prin introducerea de noi tehnologii și, de asemenea, promovarea conștientizării patrimoniu cultural imaterial al țărilor partenere. Obiectivul este producerea de materiale și resurse educaționale deschise accesibile tuturor școlilor partenere.
Proiectul promovează descoperirea materialelor de patrimoniu cultural imaterial, permițând accesul mai multor elevi la aceste surse. Digitalizarea patrimoniului cultural european încurajează adaptarea la era digitală și globalizare. Accesul elevilor la patrimoniul cultural imaterial prin tehnologii digitale (fotografie, film, reportaj, etc. ) crează o legătură constantă între trecut, prezent și viitor.
Prin participarea la cele două proiecte se urmărește nu doar creșterea dimensiunii europene a educației și diversificarea ofertei educaționale, ci și integrarea laturii informale în educația formală și formarea unui stil de viață sănătos în școală și în comunitate.
Școala noastră mai are în derulare două proiecte: „Da, poți și tu! Scoala incluziva – scoala ta, scoala mea, scoala noastra – Yes, you can! Inclusive school – your school, my school, our school, YSYMO”, finanțat din fondurile aferente Programului Erasmus+, în cadrul Acțiunii Cheie 1 – Proiecte de mobilitate în domeniul educației, 2019 – 2021 și “Cultivating social responsibility ”, 2018-2021, proiect finanţat din fonduri UE prin Programul Erasmus+, Parteneriate strategice (Acțiunea Cheie 2). Parteneri în cadrul acestui proiect sunt instituții de învățământ din Slovacia, Macedonia, Turcia și Polonia.