Aproape în fiecare cartier din Iași sunt dozatoare cu lapte, o afacere profitabilă, care s-a dezvoltat constant în ultimii ani. Investițiile într-un astfel de business sunt de mii de euro, iar cele mai scumpe achiziții sunt chiar dozatoarele, care pot să coste 20.000 de euro bucata și sunt special realizate pentru o astfel de afacere. Primele dozatoare cu lapte au apărut în Vaslui, în anul 2016, și provin de la Agrotica Viișoara. Afacerea s-a extins și, acum, consumatorii din Iași pot achiziționa lapte proaspăt din 12 locații. Compania Plantagro-Com, care deține și ferma cu bovine la Viișoara, Vaslui, de unde provine laptele adus în dozatoarele din Iași, este administrată de milionarii Constantin Nechifor și Daniel Nicolae Șerban. În perioada 2012-2014 și-au încercat norocul și alți antreprenori cu afacerile cu dozatoarele de lapte, însă le-au închis la scurt timp.
Dozatoarele de lapte, o afacere profitabilă pentru fermierii care vând în Iași
În ultimii ani au apărut, în Iași, dozatoare cu lapte care provine din fermele din județ sau din Vaslui. Printre primele astfel de aparate sunt cele albastre, care aparțin Agrotica Viișoara, o fermă de bovine din Vaslui. Primele dozatoare au fost montate în anul 2016, apoi 5 dozatoare în Iași, iar de atunci, numărul lor a crescut treptat, până la 13 aparate.
„Livrăm lapte de calitate și avem clienții noștri. Sunt mame cu copii mici care cumpără lapte, persoane în vârstă. Chiar și în mediul rural avem vânzări. Vin oamenii și cumpără lapte proaspăt. În zona metropolitană din Iași am încercat să punem dozatoare, dar nu a fost piață de desfacere. Mai studiem piața, să vedem unde ar putea fi cerere. Nu poți să faci un pas înapoi, e vorba de investiții, oameni angajați, mașini. Nu putem să spunem că nu funcționează afacerea, dar sunt perioade și perioade. Vara merg mai prost vânzările. Laptele provine doar din ferma din Vaslui, de la Viișoara, unde avem 240 de vaci. Avem un coleg, la Iași, care asigură mentenanța aparatelor, avem dozatoare și în Vaslui. Nu vă mai spun câtă motorină consumăm pentru toate deplasările, pentru că dozatoarele sunt curățate la fermă, pleacă din fermă cu laptele proaspăt, ajunge laptele de calitate în Iași, iar laptele e păstrat la rece. Aparatele sunt foarte inteligente. Igienizarea se face automat, după fiecare client, fiind un aparat foarte performant. Chiar și DSVSA (n.r. – Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor) Iași a spus că așa trebuie să fie orice dozator. Ele sunt cumpărate din Italia, de la cel mai mare producător. Capacitatea este de 200 de litri”, susține inginerul Adrian Scânteie, directorul care coordonează activitatea din ferma din Vaslui.
Sute de litri de lapte vândute la dozatoarele amplasate în Iași
Zilnic, clienții cumpără sute de litri de lapte proaspăt de la dozatoarele din Iași. Un litru de lapte costă 6 lei, iar dozatoarele sunt amplasate în 12 locații din Iași. Acestea se află în Piața Agroalimentară CUG – 2 automate, pe strada Răzoarelor; Piața Alexandru cel Bun – șoseaua Națională nr. 110; Brutăria Veche Tătărași – str. Ion Creangă nr. 6-12; Brutăria Veche Minerva – stația Minerva din bulevardul Alexandru cel Bun; Olymp Market – Parcul Voievozilor, bulevardul Alexandru cel Bun nr. 33; Magazin Legume-Fructe – Canta, aleea Canta nr. 3; Magazin Legume-Fructe – Dacia, strada Vitejilor, vizavi de Biserica Dacia; Grădina din Oraș – Țigarete, strada Tabacului nr. 1B; Librăria Lex Copy – Păcurari, șoseaua Păcurari nr. 1; Brutăria Boierului – strada Primăverii nr. 7, zona Cotnari; Brutăria Veche Oancea – str. Han Tătar nr. 10, Esplanada Oancea; RMT Fruct – Păcurari, lângă Coby, bloc 546, vizavi de esplanada Mimoza.
Compania Plantagro-Com, care deține și ferma cu bovine la Viișoara, Vaslui, de unde provine laptele adus în dozatoarele din Iași, este administrată de Constantin Nechifor și Daniel Nicolae Șerban. Cifra de afaceri înregistrată în anul 2024 a fost de 381.978.598 de lei, cu 139 de angajați. Afacerea Plantagro-Com a fost demarată în urmă cu 25 de ani și a activat inițial în domeniul achiziționării de cereale. Treptat, s-a dezvoltat de la câteva hectare de teren la peste 5.000 de hectare de teren agricol cultivat în prezent. Plantagro-Com activează în mai multe sectoare, precum producerea și comercializarea de material săditor, comerț cu cereale și plante tehnice, dar și distribuția de inputuri pentru agricultură sau servicii de transport rutier și fermă cu bovine.
Fermierii așteaptă ajutoarele naționale tranzitorii pentru anul 2026. Pe de altă parte, fermierii au căutat o metodă ca laptele să ajungă direct la consumatori. Dozatoarele de lapte sunt o afacere profitabilă, care a luat amploare în Iași.
Bravo lor! felicitari si sper sa nu dispara niciodata. Laptele lor chiar are gust, dar sper sa il strice pe viitor
DAU SI BON FISCAL?????
SAU NU CUMVA SI IN DOMENIUL DOZATOARELOR (LAPTE, CAFEA…) ESTE O MARE EVAZOUNE FISCALA?????