National

Dr. Adrian Marinescu consideră că vaccinul împotriva coronavirusului este singura soluție pentru a reveni la viața normală

Publicat: 08 ian. 2021
Medicul Adrian Marinescu
Medicul Adrian Marinescu

Vaccinul anti-COVID reprezintă „singura soluţie reală” pentru întoarcerea „la viaţa normală”, a declarat, vineri, medicul Adrian Marinescu de la Institutul „Matei Balş”, în cadrul unei eveniment organizat online de Colegiul Medicilor România.

„Dacă vorbim de beneficiile pe care le are vaccinul aici lucrurile sunt mai mult decât clare şi este uşor să ne uităm nu numai la studiile clinice. (…) Mi se pare mult mai important că astăzi vedem, de exemplu, că sunt milioane de oameni care sunt vaccinaţi şi că aceşti oameni au minime reacţii adverse care sunt foarte rare, care sunt rezolvate foarte rapid. Reacţii adverse care au durat 24 de ore, chiar şi mai puţin şi nu au fost lucruri notabile. (…) Eu cred că este evident pentru noi toţi că vaccinul, varianta de vaccin pe care o avem acum, este singura soluţie reală pe care o avem şi singura soluţie ca să ne întoarcem nu mâine, dar, într-un interval scurt de timp, la viaţa normală pe care am avut-o înainte”, a spus Marinescu.

El a adăugat că vaccinarea va determina reducerea cazurilor severe de COVID-19 şi, ca urmare, şi a mortalităţii în cazul acestei afecţiuni, scrie agerpres.ro.

„Pierderile de vieţi omeneşti practic trebuie să se reducă la cât se poate de mult. Este principalul lucru pe care îl face vaccinul: să împiedice îmbolnăvirea, să împiedice formele severe şi în felul acesta să reducă mortalitatea, lucruri care nu s-au putut întâmpla în 2020 şi statisticile ne arată foarte clar”, a explicat specialistul.

Potrivit acestuia, în fiecare zi se prezintă la Institutul „Matei Balş” multe persoane cu forme severe de COVID-19 care au nevoie de oxigen.

„Eu cred că pentru aceste persoane şi pentru toţi care sunt în cazul lor este nevoie de vaccin şi că acest vaccin într-adevăr ne va arăta că lucrurile pot să arate altfel cu pandemia. De multe ori, tinerii sau cei de vârstă medie spun că, din punctul lor de vedere, nu este nevoie de vaccin că ei oricum vor face o formă uşoară. Acest lucru este o mare greşeală de abordare, pentru că nimeni nu poate să fie convins de la început ce formă va face. (…) Nimeni nu poate să ştie de la început ce formă va face, nimeni nu poate să garanteze acest lucru şi oricum în familiile lor, între cunoscuţi sigur vor fi şi persoane vulnerabile care vor face cu mare probabilitate o formă severă”, a menţionat medicul.





Adauga un comentariu