Prima pagină » Actualitate » Dr. Adrian Marinescu, despre creșterea numărului cazurilor de Covid-19, în ultima săptămână
Dr. Adrian Marinescu, despre creșterea numărului cazurilor de Covid-19, în ultima săptămână

Dr. Adrian Marinescu, despre creșterea numărului cazurilor de Covid-19, în ultima săptămână

30 iun. 2022, 15:35,
în Actualitate

Numărul cazurilor de COVID a crescut considerabil în ultima săptămână. Mii de oameni s-au infectat, iar câteva sute sunt internaţi în spital. Specialiştii recomandă prudenţă şi chiar purtarea măştii în spaţiile închise.

”Putem să discutăm despre un val 6, doar că vorbim de un val care vine în etapa de conviețuire. La începutul anului 2022 spuneam că etapa pe care o avem în pandemie, pentru că pandemia nu s-a încheiat, este etapa în care conviețuim. Și spuneam și atunci că vor fi posibile creșteri și că numărul de infecții nu înseamnă neapărat o presiune la nivelul spitalelor.

Există un trend care este peste tot în Europa și nu numai. De fapt, noi trebuie să gândim așa… Partea prudentă se referă la faptul că oamenii care, din păcate, sunt în vârstă, au boli cronice, se pot infecta și pot într-o oarecare măsură să facă și forme severe. Ceea ce discutăm despre vaccinare, discutăm despre lucrurile pe care le putem face. Nu vorbim despre măsuri restrictive, vorbim despre o prudență pe care trebuie să o avem mai mult poate decât în lunile trecute când era o situație mai bună.

Punctual la ceea ce se întâmplă în spitale, este următoarea situație. Sunt mai multe prezentări, de aici se selectează și oamenii care au nevoie să fie internați iar la copii într-adevăr este o problemă. Ei fac forme ușoare, dar la copiii foarte mici, din păcate, ei trebuie să fie monitorizați în spital. Și atunci ajungem la punctul în care locurile sunt toate ocupate. Pentru că vă aduc aminte că în București și în zonele limitrofe, toți copiii care au infecții cu SARS CoV-2 vin la Matei Balș. Ori este foarte greu de rezolvat și presiunea este crescută”, a explicat Adrian Marinescu la Antena 3.

Dr. Adrian Marinescu preconizează un trend ascendent

Medicul susține că se ia în calcul un trend ascendent în lunile următoare.

”Vorbim de infectări, nu de cazuri severe. Este foarte important să facem această precizare. Nu mai vorbim despre acele forme severe, nu mai vorbim despre oameni care au nevoie de oxigen, situațiile de felul acesta sunt rare. Deci vorbim despre infectări, iar cele mai multe sunt ușoare și mai ales la adulți și nu necesită spitalizare. Deci nu vorbim despre o presiune crescută la nivelul spitalelor. Dar dacă vorbim despre infecții, ca număr de infecții, ele pot crește. Trebuie să luăm în calcul că este o variantă virală care se transmite extrem de ușor și atunci fiecare persoană infectată transmite mai departe. Și în următoarele săptămâni ne așteptăm să fie același trend de creștere”, a mai spun Adrian Marinescu la Antena 3.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iunie 2026
25 iunie 2026