Prima pagină » Local » Dr. Tudor Ciuhodaru, ghid de supraviețuire în caz de cutremur: ”Atenție! Protejați-vă”
Dr. Tudor Ciuhodaru, ghid de supraviețuire în caz de cutremur: ”Atenție! Protejați-vă”

Dr. Tudor Ciuhodaru, ghid de supraviețuire în caz de cutremur: ”Atenție! Protejați-vă”

03 nov. 2022, 07:40, 2 ,
în Local

Medicul ieșean Tudor Ciuhodaru a transmis un ghid de supraviețuire în caz de cutremur. Vă reamintim că în zona seismică Vrancea s-a produs un cutremur de 5,2 grade pe scara Richter, acesta resimțindu-se și la Iași.

„Ați simțit cutremurul? Ce să (NU) faci în caz de cutremur. Mic ghid de supravieţuire în caz de cutremur: în casă, pe stradă, în mașină.

1. În casă: dacă te afli intr-o cladire ramâi acolo şi protejează-te! Procedurile recomandate în Japonia şi Statele Unite („duck, cover and hold”) sunt simple şi asigură protectia individuala prin trei mişcari simple: ghemuit, acoperit şi protejat.

E preferabil să vă ghemuiţi cu faţa în jos, la podea, pe genunchi şi coate sau palme şi să vă acoperiţi capul cu braţele sau palmele, pentru protecţie. Vă puteţi asigura protecţie suplimentară adapostindu-vă lângă diverse obiecte solide, ce vă pot proteja, lăsând un spaţiu gol lângă ele în caz de prabușire, şi cât mai departe de ferestre.

Cel mai sigur este spaţiul dintre două obiecte mari (între 2 paturi, două maşini, între două rânduri de birouri) ce delimitează aşa zisul triunghi al supravieţuirii sau lângă un obiect mare, voluminos, cum ar fi maşina de spalat, frigiderul, aragazul, lângă piciorul patului, în faţa unei canapele, lângă piciorul unei grinzi.
a) Dacă sunteţi în bucătărie, în primul rând închideti aragazul şi depărtaţi-vă de bufetul din care poate cădea vesela.
b) Dacă sunteţi în pat, rămâneţi acolo şi acoperiţi capul cu o pernă. Pe peretele lângă care este aşezat patul nu e recomandat să aveţi tablouri grele sau alte obiecte care v-ar putea răni în caz de cutremur.

Ce să nu faceţi? Atenţie!!! Pe durata cutremurului nu este recomandată evacuarea, mai ales din clădirile mari, întrucat ieşirea este dificil de găsit iar scările au risc crescut de prăbuşire. Tocul uşii nu vă oferă protecţie dacă nu este încadrat în structura clădirii.

2. Pe stradă: Căutaţi spaţii cât mai largi şi asiguraţi protecţia individuală. Nu staţiona lângă clădiri, mai ales cele cu multe structuri care se pot prăbuşi în timpul şi după cutremur, precum ornamente, tencuiala, coşuri sau ţigle.
Ce să nu faceţi? Atenţie!!! Sub nicio formă nu vă adapostiţi sub balcoane sau stâlpii de înaltă tensiune.

3. În maşină: opriţi maşina la distanţă de clădiri sau de stâlpii de pe marginea străzii.
Ce să nu faceţi? Atenţie!!! Evitaţi apropierea benzinăriilor sau a stâlpilor de înalta tensiune.

4. În locuri publice aglomerate (teatru, cinematograf, biserici, stadion, săli de şedinte) nu alergaţi catre iesire, îmbulzeala produce mai multe victime decât cutremurul. Staţi calm şi liniştiţi-vă şi vecinii de pe rând.
Ce ar trebui să avem pregatit în trusa de supravietuire: apa, alimente uşoare şi compacte (bomboane cu zahăr, biscuiţi uscaţi), medicamente personale, analgezice şi antiseptice, telefon mobil, lanternă, baterii, fluier, aparat de radio şi actele personale.

Şi nu în ultimul rând, aţi văzut şi dumneavoastră, nu suprasolicitaţi reţelele de telefonie. S-ar putea ca cineva să aibă nevoie urgent de 112. Daţi cel mult un sms ca să confirmaţi celor dragi că sunteţi bine.

NB. În Iaşi un cutremur de grad seismic ridicat pe durata noptii ar produce peste 3400 de victime, din care 900 urgenţe absolute. Asta doar conform simulărilor.

Rețineți:

1.Pentru o reală eficienţă noţiunile de prim ajutor trebuie să fie cunoscute precum tabla înmulţiri. Repetitio est mater studiorum. Predarea acestor ore de educaţie pentru sănătate ne va permite să ştim cum să acţionăm atât pentru a ne proteja pe noi cât şi pentru a-i salva pe alţii.

2.Legea mea privind orele de educaţie pentru sănătate a fost adoptată de parlament”, a transmis medicul ieșean Tudor Ciuhodaru.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Comentarii
  • iar o aparut jegul asta sa-si faca reclama la prima situatie ?

  • mananca la perje! cand cade etajul/etajele si mansarda de deasupra pe tine numai conteaza dulapuri, paturi, birouri, etc. ganditi-va cate tone are un plafon sau un perete de camera. pilaf te face. tu sa stai la parter sau etajul 1 si cade pe tine toate etajele 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, s.a.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 iulie 2026
04 iulie 2026