Fiica lui Marius Urzică suferă de o afecțiune gravă de auz și are implant cohlear, o dramă dezvăluită public la Power Couple.
Marius Urzică, unul dintre cei mai valoroși gimnaști din istoria României, cunoscut pentru performanțele sale excepționale și pentru rigoarea care l-a consacrat pe plan internațional, trăiește de ani buni o dramă profundă în viața personală. Dincolo de medalii și recunoaștere publică, sportivul se confruntă, alături de soția sa, Simona Urzică, cu problemele grave de sănătate ale fiicei lor, Yasmin, în vârstă de 10 ani, care suferă de o afecțiune severă ce îi limitează drastic auzul.
Dezvăluirile emoționante au fost făcute în cadrul emisiunii „Power Couple”, unde o probă aparent simplă a scos la iveală o realitate dureroasă, dar trăită zilnic de familia Urzică. Situația fetiței lui Marius Urzică este comparabilă cu cea a fiicei gimnastului Marian Drăgulescu, Beatrice, cunoscută publicului pentru lupta ei cu hipoacuzia bilaterală profundă.
Fiica lui Marius Urzică suferă de o afecțiune gravă de auz
În cadrul emisiunii difuzate luni, 19 ianuarie, Simona Urzică a povestit cu lacrimi în ochi cum fiica lor este nevoită să citească pe buze în momentele în care aparatele auditive sunt îndepărtate. Contextul a fost creat de o probă în care Marius Urzică a trebuit să înțeleagă mesajele soției sale fără a le auzi, fiind izolat într-o cameră antifonată.
„Este operată pe urechiușa stângă, are un implant și pe partea dreaptă poartă proteze auditive. Când mergem seara să facem băița, îi scoatem aparatele, ea nu mai aude absolut nimic, dar eu vorbesc cu ea și îmi relatează tot ce o întreb, îmi răspunde. Pe această cale vreau să îi spun că o iubesc foarte mult!”, a declarat Simona Urzică, la Power Couple.
Simona și Marius Urzică au explicat că Yasmin nu aude deloc cu urechea stângă, iar cu cea dreaptă foarte puțin. Fetița are implant cohlear și poartă proteze auditive, dispozitive esențiale pentru a putea interacționa cu lumea din jur. În lipsa acestora, comunicarea se bazează exclusiv pe citirea mișcărilor buzelor.
Drama fiicei lui Marius Urzică a fost ținută departe de ochii publicului până în momentul în care contextul emisiunii a permis o deschidere sinceră.
O luptă similară în familia lui Marian Drăgulescu
Problemele de auz nu sunt o realitate izolată în lumea gimnasticii românești. Fiica lui Marian Drăgulescu, Beatrice, născută din relația cu fosta soție, Larisa, a trecut prin nu mai puțin de șapte intervenții chirurgicale. Tânăra, în prezent în vârstă de 21 de ani, are implant cohlear și a fost supusă unor operații extrem de complexe de-a lungul vieții.
În urma celei de-a șasea intervenții, Beatrice Drăgulescu s-a confruntat cu apariția unei tumori benigne, care a dus la înlăturarea tuturor organelor urechii interne. Anul trecut, aceasta a trecut prin cea de-a șaptea operație.
„Cea de-a șaptea intervenție chirurgicală a cuprins astăzi sub aceeași anestezie, în fapt 3 intervenții medicale în același timp. Scoaterea implantului cohlear, pe care îl purta de 17 ani, înlăturarea Cholesteatomului și Implantarea noului Implant Cohlear Med-El. Totul a decurs minunat, așa cum ne-am rugat la Dumnezeu!”, declara Larisa Drăgulescu în luna martie a anului trecut.
Deși operația a fost un succes, perioada post-operatorie a venit cu dificultăți. Marian Drăgulescu a vorbit deschis despre problemele apărute ulterior, inclusiv o infecție care a necesitat o nouă intervenție.
„A avut parte de încă o intervenție. Fetița a avut niște probleme de sănătate inclusiv la naștere, are un implant auditiv, a trebuit să își schimbe acel implant auditiv, având deja peste 15 ani de când era montat, așa că a trebuit să facă altă intervenție, pentru a-i monta alt implant. În momentul de față, este ok, a avut două-trei zile când i s-a infectat un pic, dar acum se simte foarte bine”, a transmis Marian Drăgulescu, la Xtra Night Show.
Din nefericire, fiica lui Marius Urzică suferă de o afecțiune gravă de auz cu care se luptă de mai mulți ani.