Dublul mister al demisiei lui Eduard Hellvig

În urmă cu șase luni, demisia lui Eduard Hellvig de la șefia Serviciului Român de Informații a stârnit senzație. Pe bună dreptate. Întrucât era cu totul și cu totul neașteptată. Iar de atunci până în prezent s-au tot făcut felul de speculații privind viitorul politic al domnului Hellvig. Și nimeni nu a băgat de seamă un fapt extrem de grav. Și anume că, de șase luni, SRI nu are un director civil.

Așadar cel mai important serviciu secret al României este militarizat până la vârf. Și, timp de șase luni, președintele Klaus Iohannis este incapabil să desemneze un succesor pe care să îl propună Parlamentului și care să fie asumat prin vot de coaliția politică pe care domnia sa a creat-o și a instalat-o la vârful statului. Putem încă specula mult și bine în următoarele câteva luni pe marginea carierei pe care Eduard Hellvig ar urma să o aibă, dar cred că mai relevant este să încercăm să aflăm motivul real pentru care acesta nu are un succesor civil la șefia SRI. Atunci când a demisionat, Eduard Hellvig a rostit un discurs, ultimul în calitate de șef al Serviciului Român de Informații, în care a precizat care este motivul care l-a determinat să ia respectiva decizie. Iar motivul prezentat e uluitor. Și anume că și-ar fi îndeplinit toate obiectivele importante pe care le-a avut în calitate de director. Culmea este că a și enumerat o bună parte dintre respectivele obiective. Iar din analizele pe care le-am făcut eu, pe care le-au făcut și alți analiști, nu rezultă deloc că obiectivele enumerate s-au transformat în angajamente îndeplinite. Acest argument nu rezistă nici dintr-o altă perspectivă. Dacă un director al unui serviciu secret își îndeplinește obiectivele, înseamnă că respectivul serviciu secret se poate lipsi în continuare de director? Cât privește nenumăratele speculații care s-au făcut vizând posibilitatea ca Eduard Hellvig să devină succesor al lui Klaus Iohannis la președinția României, nici acest scenariu nu au căpătat consistență pe parcursul celor șase luni care au trecut.

Într-una dintre „pastilele” pe care le-am distribuit astăzi, am insistat asupra faptului că președintele României, Klaus Iohannis, s-a dovedit incapabil să desemneze un succesor al lui Eduard Hellvig. Sau poate că pur și simplu nu a vrut. Oare de ce? Întrucât domnul Klaus Iohannis nu oferă opiniei publice niciun fel de explicație asupra neîndeplinirii din neglijență sau poate cu rea credință a unei obligații constituționale pe care o are, sunt liber să speculez. Iar în continuare prezint la rândul meu un scenariu.

Conform tradiției, domnul Klaus Iohannis ar fi trebuit să identifice pentru rolul de succesor la șefia civilă a SRI o persoană extrasă din rândurile PSD. O asemenea persoană însă, chiar dacă nu este greu de găsit, e greu de subordonat. Ca de obicei, în anul electoral – și acesta este cel mai important an electoral din istorie – se efectuează diverse jonglerii, în special prin antrenarea mascată a Serviciului Român de Informații în campanile electorale. Cu un director civil la șefia SRI, provenit din PSD, spațiul în care președintele Klaus Iohannis poate juca în alegeri, în special în cele prezidențiale, se restrânge dramatic. Cu totul alta este situația dacă, în mod artificial, la conducerea SRI este menținut un militar, care se subordonează direct președintelui Klaus Iohannis. Îl acuz prin urmare de intenția de a interveni într-un mod incorect, prin intermediul SRI, în desfășurarea celor patru campanii electorale din acest an. Să mă contrazică dacă poate!