După șase ani de luptă cu o mega-fraudă, Ovidiu Zara a câștigat. Parțial!

Au trecut șase ani de când jurnalistul Ovidiu Zara a semnalat, după ce în prealabil au făcut-o și alții, eu numărându-mă printre aceștia, o fraudă de mari proporții, pusă la cale de Klaus Werner Iohannis și finalizată cu ajutorul justiției române. Un fost ministru al Finanțelor, Bogdan Drăgoi, a estimat mega-escrocheria la 18 miliarde de euro. După șase ani de hărțuieli, Înalta Curte de Casație și Justiție îi dă dreptate, în fine, jurnalistului Ovidiu Zara. După cum rezultă în detaliu și în articolul publicat azi pe Corect News. În schimb, statul român rămâne în continuare cu buza umflată.

Cum s-a ajuns la o escrocherie de asemenea proporții? Cât de profund este implicat fostul președinte Klaus Iohannis? Cine și de ce l-a hărțuit timp de șase ani pe Ovidiu Zara pentru vina acestuia de a fi dezvăluit o uriașă făcătură?

Ovidiu Zara a fost dat în judecată de către Forumul Democrat al Germanilor din România, condus în prezent de deputatul Ovidiu Ganț, după ce Klaus Iohannis a demisionat de la conducerea acestei organizații pentru a se lansa în cursa prezidențială pe care a câștigat-o. La pachet cu FDGR, Ovidiu Zara a fost acționat în judecată și de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Ambele instituții au solicitat și au obținut amendarea jurnalistului. Pentru o istorie sulfuroasă, relevată pentru prima dată și documentată cu probe de economistul de talie internațională Radu Golban, care și acesta s-a confruntat în justiție cu cele două organizații, ștafeta fiind preluată ulterior de mine.

În ceea ce privește, am publicat mai multe dezvăluiri și analize pe marginea acestui subiect. În ce constă mega-escrocheria? Înaintea încheierii celui de-al Doilea Război Mondial, în vremea de tristă amintire în care România devenise un fel de satelit al Germaniei lui Hitler, Grupul Etnic German, denumirea sub care funcționa puternica organizație a sașilor din România, care număra câteva sute de mii de membri, a profitat de oportunitatea politică, de influența lui Hitler asupra lui Antonescu și, dincolo de toate bunurile pe care le-a deținut în mod istoric, a reușit să obțină, confiscând cu japca alte și alte bunuri, în special imobile, răspândite în întreaga țară, nu neapărat în zonele locuite de sași, unele dintre acestea aparținând unor familii de evrei prigoniți de regimul nazist.

S-a ajuns astfel ca acest grup etnic să dobândească, în final, o avere care acum poate fi estimată la circa 18 miliarde de euro, neincluzând, firește, dobânzile aferente. În contrapartidă, reprezentanții Grupului Etnic German s-au înrolat în rândul trupelor SS și au participat la război umăr la umăr cu trupele naziste. Ca să ne dăm seama de proporții, circa 100.000 de sași au făcut atunci, cu entuziasm, parte din formațiunile SS. La capătul celui de-al Doilea Război Mondial, statele aliate au condamnat Grupul Etnic German ca organizație criminală și au solicitat autorităților române să scoată această organizație în afara legii. Ceea ce s-a și întâmplat, printr-un decret semnat de Majestatea Sa Regele Mihai al României, toate bunurile defunctului Grup Etnic German fiind confiscate, în baza legii, de către statul român.

În acest punct intervine marea șmecherie pusă la cale de Klaus Iohannis atunci când acesta conducea Federația Democrată a Germanilor din România, care luase între timp ființă, și când, în același timp, era și primar al Sibiului. La o judecătorie din județul Sibiu, Klaus Iohannis a intentat un proces prin care a susținut și a beneficiat de câștig de cauză că Forumul Democrat al Germanilor din România, pe care o conducea, ar fi succesorul legal al Grupului Etnic German.

Era cu neputință ca lucrurile să stea așa. În primul rând, pentru că Forumul Democrat al Germanilor din România era o organizație nouă, creată după căderea comunismului, alcătuită din cu totul și cu totul alte persoane decât cele care formaseră Grupul Etnic German și cu membri mult mai puțini, întrucât populația de sași emigrase masiv în Germania. Ei bine, Klaus Iohannis a recurs la acest șiretlic pentru a pune mâna pe o avere colosală care, așa cum am arătat mai sus, în bună parte fusese obținută prin spolierea de către naziști a averii unor familii de evrei și care, în plus, fusese confiscată cât se poate de legal de către statul român. Și a reușit! A găsit o instanță care a închis ochii și a săvârșit fărădelegea.

Și iată cum, teoretic, peste noapte, 20-30 de mii de sași rămași în România — nu cred că sunt mai mulți — au devenit, teoretic, stăpânii și administratorii unei averi fabuloase care, în cea mai mare parte, nu aparținuse niciodată sașilor. De fapt, marii profitori au fost administratorii, iar administratorul este Forumul Democrat al Germanilor din România. Instituția care, cu excepția mea, i-a dat pe toți în judecată, asociindu-se cu o altă instituție, care cel puțin în acest caz a acționat extrem de dubios, respectiv Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

În cele din urmă, economistul și istoricul Radu Golban a câștigat procesul, la fel cum, de altfel, s-a întâmplat și cu jurnalistul Ovidiu Zara. Averea însă, această colosală avere, a rămas, fapt extrem de scandalos, în proprietatea și sub administrarea FDGR.

Doar cu titlu de exemplu semnalez că Muzeul Brukenthal din Sibiu, care a fost donat de baronul cu același nume, fără discriminare, printr-un testament cât se poate de oficial, tuturor locuitorilor municipiului, a fost și el scos din circuit, transformat fiind într-o proprietate emblematică a organizației sașilor din România. La pachet cu alte numeroase edificii spitalicești și școlare existente în întreaga Românie.

Putem, în aceste condiții, să considerăm că s-a făcut dreptate? Nicidecum! Un decret al Regelui Mihai a fost aruncat la coșul de gunoi, la fel și una dintre convențiile de armistițiu semnate de marile puteri, iar România a fost deposedată, peste noapte, de o avere colosală care produce zi de zi beneficii pentru un grup relativ restrâns de persoane „bine interesate”.

Am răbdare și aștept, totuși, ca autoritățile statului român să se sesizeze, în cele din urmă, să observe la ce grozăvie s-a ajuns și să readucă acolo unde îi este locul întreaga avere care ne aparține.