Prima pagină » Sport » E de urmat modelul maghiar în Liga I? Cum arată regula U21 în viziunea Federației de la Budapesta
E de urmat modelul maghiar în Liga I? Cum arată regula U21 în viziunea Federației de la Budapesta

E de urmat modelul maghiar în Liga I? Cum arată regula U21 în viziunea Federației de la Budapesta

24 mart. 2020, 04:00,
în Sport

Federația de la Budapesta a creat un fond de recompensă pentru echipele care folosesc jucători sub 21 de ani, însă nu obligă echipele să-i bage în teren.

Regula U21 e tot mai contestată în Liga 1, mai ales din vara anului trecut, de când a apărut și al doilea fotbalist care trebuie să fie în teren la startul jocurilor. Au existat chiar situații în care mulți antrenori au apelat la schimbări la scurt timp după debutul jocurilor, iar unii dintre tehnicieni, în frunte cu Dan Petrescu, s-au exprimat public pentru a contesta vehement această lege.

„Putem să găsim și măsuri mai dure dacă vor continua practicile gen Dan Petrescu, care a schimbat după doar câteva secunde un jucător Under 21. Putem să impunem din vară ca al doilea jucător să joace măcar 45 de minute sau chiar tot meciul”, a amenințat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

Fond din surse proprii, din care să fie răsplătite echipele din prima ligă

FRF și majoritatea cluburilor se află pe poziții de forță, iar una dintre soluții ar putea să fie ceea ce se întâmplă în actualul campionat în Ungaria. Federația de la Budapesta a apelat și ea la o măsură prin care să stimuleze apariția jucătorilor tineri, însă a decis să urmeze o cu totul altă abordare. În primul rând, nu de impunere. Din vara anului trecut, forul maghiar de fotbal a creat un fond, din surse proprii, din care să fie răsplătite echipele din prima ligă care folosesc fotbaliști Under 21!

Nicio formație nu e constrânsă să bage în teren astfel de jucători

Nicio formație nu e constrânsă să bage în teren astfel de jucători, dar cele care o fac vor primi bani la finalul sezonului, pe baza unui calcul. Se vor contabiliza toate minutele bifate de un jucător U21, per meci, și apoi se face o medie, per club, iar în funcție de ponderea pe care o are fiecare, federația va vira procentual sumele respective. Mai mult, maghiarii nu recompensează doar actualul club care folosește astfel de jucători, ci și pe cele care l-au format și la care a evoluat până să ajungă unde este în momentul de față.

Mai mult, federația de la Budapesta se obligă să recompenseze, tot pe baza unei grile, echipele pe la care a trecut un jucător, în cazul în care acesta se vinde în străinătate. Există chiar bonusuri și în cazul în care fotbalistul va ajunge să evolueze în cupele europene la clubul care îl va cumpăra în Occident.

Algoritmul maghiarilor

– se oferă în jur de 10 euro pentru fiecare minut jucat de un fotbalist Under
– pentru cei U21 există bonificație la punctajul de 1,5, pentru cei U20 se dublează totul, iar pentru cei U19 se înmulțește cu 2,5 punctajul pe baza căruia se fac premierile
– de exemplu, pentru un fotbalist U21 care a jucat 74 de minute într-un meci și e provenit din propriul centru de copii și juniori, care are și el o bonificație, rezultă 2.500 de euro
– un club care folosește doi jucători U21, cu o medie de 74 de minute pe parcursul a 30 de etape, se alege cu o sumă în jur de 150.000 de euro

11 milioane de euro este bugetul pe care Federația Maghiară de Fotbal îl pune la bătaie petru cluburile care folosesc jucători under

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 decembrie 2024
12 decembrie 2024