O decizie a Curţii Constituţionale din România prevede ca anumite categorii de contribuabili vor putea ieşi la pensie chiar şi cu 15 ani mai devreme.
Potrivit legii, vor putea ieşi mai devreme la pensie toţi asiguraţii, indiferent de când au căpătat handicapul.
Până acum, de aceasta reducere a vârstei de pensionare beneficiau doar persoanele care căpătau handicapul înainte de a intra în sistemul asigurărilor de stat.
Vârsta de pensionare va fi redusă astfel:
– cu 10 ani pentru asiguraţii cu handicap mediu, dacă au realizat stagiul complet de cotizare;
– cu 10 ani pentru asiguraţii cu handicap accentuat, dacă au realizat cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare;
– cu 15 ani pentru asiguraţii cu handicap grav, dacă au realizat cel puţin o treime din stagiul de cotizare, potrivit avocatnet.ro.
În prezent vârsta legală de pensionare este de 63 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi.
Crește vârsta de pensionare la femei. Daniel Baciu: „Egalizăm vârstele atât la femei cât și la bărbați, pentru a nu fi discriminare”
Daniel Banciu, șeful Casei de Pensii a făcut mai multe declarații pe tema creșterii vârstei de pensii la femei. Având în vedere creșterea speranței de viață din Europa, mai multe state au luat decizia de a crește vârsta la care se pot pensiona oamenii, astfel că România dorește să urmeze același exemplu.
Cu toate astea, vârsta de pensionare la bărbați va rămâne la 65 de ani, în schimb femeile nu se vor mai pensiona la 61 de ani, cum este în prezent ci la 63. În viitor se urmărește egalizarea acestei vârste pentru o a se evita un conflicte de discriminare.
”Este o tendință în toate statele din Uniunea Europeană a creșterii vârstei de pensionare datorită speranței de viață, care este în continuă creștere. În acest moment, vârsta de pensionare în România este de 65 de ani la bărbați și – în 2033 – se ajunge la 63 de ani la femei.
În Germania, în Italia, vârstele de pensionare sunt mult mai ridicate, 67-68 de ani, dar în momentul de față noi am rămas la 65 de ani.
Eventual, în viitoarea lege să egalizăm vârstele de pensionare atât la femei cât și la bărbați, pentru a nu fi discriminare”, a declarat Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii.