Ea este polițista care a fost concediată după ce și-a pipăit colegul de muncă, la o petrecere!
Pamela Pritchard este polițista care a fost concediată după ce și-a pipăit colegul de muncă, la o petrecere. Polițista în vârstă de 29 de ani, aflată în stare de ebrietate, a pipăit un coleg de serviciu în zona inghinală, apoi s-a așezat pe genunchiul acestuia și l-a sărutat, la o petrecere de retragere a unui alt polițist. La audierile pentru conduită necorespunzătoare, comisia a constatat că toate acuzațiile împotriva Pamelei au fost dovedite și că aceasta a încălcat standardele de comportament ale poliției, precizează adevarul.ro. Pamela Pritchard a recunoscut că a avut un comportament inadecvat, dar a negat că a fost o abatere gravă. Femeia a declarat că își amintește foarte puțin din ceea ce s-a întâmplat la petrecerea respectivă. Mărturiile colegului însă au fost importante și au dus la concedierea polițistei.
„Din senin, polițista Pritchard m-a apucat sub centură și și-a pus mâna pe organele mele genitale. Nu a fost deloc potrivit – m-am simțit umilit în acel moment. Mi-a apucat organele genitale și îmi amintesc clar că le-a strâns. Îmi amintesc că și-a pus mâna în jurul gâtului meu și m-a sărutat pe buze”, a declarat colegul Pamelei.
Polițista și-a recunoscut faptele considerate indecente
Pamela Pritchard și-a cerut scuze pentru faptele și gesturile de la petrecere, atunci când a depus mărturie la audiere.
,,Comportamentul meu din acea seară a fost nepotrivit, nu am mai acționat niciodată așa. Sunt absolut șocată de ceea ce s-a întâmplat – nu recunosc persoana pe care o văd pe acea cameră de supraveghere – tot ce pot face este să îmi cer scuze. Simt că am dezamăgit poliția, m-am dezamăgit pe mine însămi și mi-am dezamăgit familia”, a declarat polițista la momentul audierilor.
Șeful adjunct al poliției din nordul Țării Galilor a declarat că Pamela Pritchard a încălcat regulile de conduită ale poliției, motiv pentru care a fost concediată.
„A fost cu mult sub standardul pe care îl așteptăm de la ofițerii noștri de poliție. Nu există nicio problemă cu faptul că ofițerii care nu sunt de serviciu se relaxează și se distrează, dar comportamentul ei în acea noapte a fost pur și simplu inacceptabil. Ea a fost concediată pe bună dreptate, punând capăt carierei sale foarte scurte la noi și interzicându-i-se să servească în cadrul oricărei alte forțe din Regatul Unit”.
Polițista Pamela Pritchard, în vârstă de 29 de ani, a fost concediată din poliție după ce, la o petrecere, și-a pipăit colegul de muncă în zona intimă apoi l-a sărutat și a dansat provocat lângă acesta. Motivul concedierii a fost acela că tânăra a încălcat standardele de comportament ale poliției și a făcut gesturi controversate.