BZI LIVE

LIVE VIDEO – Ediţie de interes şi actualitate pe zona academică ieşeană! Rectorul USAMV Iaşi, prof. univ. dr. ing. Gerard Jităreanu, invitat în Platoul BZI LIVE

Publicat: 13 oct. 2020

Miercuri, 14 octombrie 2020, începând cu ora 15.00 va interveni prin Skype prof. univ. dr. ing. Gerard Jitareanu, actualul rector al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad (USAMV) Iaşi. Domnia sa va dialoga pe teme de impact şi actualitate pentru mediul academic ieşean, studenţii, profesorii şi angajaţii instituţiei de învăţământ superior pe care o reprezintă.

Despre modul în care se derulează procesul educaţional în plină pandemie de COVID-19, provocările pe care trebuie să le rezolve USAMV Iaşi în această situaţie, proiectele şi planurile pe care le are prof. univ. dr. ing. Gerard Jitareanu pentru Universitatea de Agronomie vor fi alte aspecte dialogate cu acesta. Fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), acesta este unul dintre cei mai importanţi universitari din domeniul Agronomic românesc! Provine dintr-o familie de profesionişti care au activat în acest areal fundamental pentru societate.

Universitarul Jităreanu, unul dintre cei mai importanţi universitari din domeniul Agronomic românesc

Cariera sa a început la Staţiunea de Cercetare Agricolă din oraşul Podu Iloaiei, sub coordonarea omului care i-a marcat cariera şi profesia anume dr. ing. Dumitru Pinzaru. De-a lungul carieriei, universitarul Jitareanu a coordonat organisme administrative sau academice precum: rector, preşedintele Senatului de la USAMV Iaşi, decan al Facultăţii de Agricultură: 2000 – 2004, preşedinte al Comisiei Naţionale de Doctorat (CNATDU), domeniul Agricultura – din 2006, preşedinte al Filialei Iaşi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice – din 2006. Competentele acestuia sunt pe: Agrotehnica; Conservarea solului şi apei; Fizica solurilor agricole.

Domenii de cercetare: Lucrările solului şi influenţa lor asupra stării fizice; Compactarea solurilor agricole; Tehnologii agricole; Prevenirea şi combaterea eroziunii solului. Apartenenţa la asociaţii ştiinţifice şi profesionale naţionale şi internaţionale: preşedinte al Societăţii Române de Cercetări pentru Lucrările Solului – din 2005, preşedinte executiv al Societăţii Române de Ştiinţă Solului – 2006-2009, Soil and Tillage Research (ISTRO) – Board member – 2007-2010, European Society for Soil Conservation – Council member – din 2007, Societatea Inginerilor Agronomi din România – 1998, European Agricultural Engineering Society – 1995, Societatea de Pedologie şi Protecţia Solului „Nicolae Bucur” – 2001 respectiv Societatea Româna de Retrologie Agrara – din 2003.

Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe http://www.facebook.com/cotidianul.bzi. Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.





Adauga un comentariu