Prima pagină » Sport » Efectul de coronavirus în Italia. Unde se joacă meciul dintre Inter Milano şi Ludogoreţ
Efectul de coronavirus în Italia. Unde se joacă meciul dintre Inter Milano şi Ludogoreţ

Efectul de coronavirus în Italia. Unde se joacă meciul dintre Inter Milano şi Ludogoreţ

25 feb. 2020, 18:00,
în Sport

Meciul dintre echipele Inter Milano şi Ludogoreţ Razgrad, din manşa secundă a şaisprezecimilor de finală ale competiţiei Europa League la fotbal, este programat joi seara.

Meciul se va disputa cu porţile închise, la fel ca şi alte partide din Serie A, prevăzute în weekend, din cauza epidemiei de coronavirus cu care se confruntă Italia. Clubul Inter Milano a anunţat pe site-ul său oficial că partida cu Ludogoreţ, echipa bulgară la care evoluează fotbaliştii români Cosmin Moţi, Claudiu Keşeru şi Dragoş Grigore, se va disputa fără spectatori în tribune.

Decizia de a nu permite accesul suporterilor pe San Siro la meciul de joi (22:00 – ora României) a fost luată „în acord cu UEFA şi cu dispoziţiile autorităţilor sanitare din regiunea Lombardia şi ale municipalităţii din Milano”, a precizat într-un comunicat echipa italiană, învingătoare cu 2-0 în meciul tur, din Bulgaria.

Ministrul italian al Sportului, Vincenzo Spadafora, a anunţat la rândul său că guvernul italian şi-a dat acordul pentru organizarea de meciuri cu porţile închise în şase regiuni din nordul Italiei, weekend-ul viitor în Serie A.

Regiunile din Italia afectate de coronavirus

Cele şase regiuni vizate sunt Lombardia, Veneto, Piemont, cele mai afectate de maladie, dar şi Friuli-Venezia Giulia, Liguria şi Emilia-Romagna.

Potrivit indicaţiilor ministrului Sănătăţii, partidele de la sfârşitul săptămânii, vizate de acestei măsuri sunt Udinese – Fiorentina, AC Milan – Genoa, Parma – SPAL Ferrara, Sassuolo – Brescia, Sampdoria Genova – Hellas Verona şi, mai ales, marele derby al campionatului italian, dintre Juventus Torino, liderul clasamentului, şi Inter Milano, ocupanta locului al treilea.

Liga italiană de fotbal nu a confirmat deocamdată programul din acest weekend.

Noul coronavirus a generat şapte decese în Italia, unde peste 230 de cazuri de infectare au fost indentificate în mod oficial.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță și de volumul real de activitate, nu doar după vechime sau statut profesional. Ideea a fost prezentată de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-un demers ce vizează reorganizarea și plata gărzilor medicale. Măsura, anunțată public la începutul lunii februarie 2026, urmărește să reducă discrepanțele dintre munca […]
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 martie 2026
28 martie 2026