Titlurile zilei

Ei sunt decariștii ieșeni la Evaluarea Națională din acest an! Performanță extraordinară reușită de Vasile Amăriuței, de la Voinești!

Publicat: 24 iun. 2022
_____ Vizualizări 8 Comentarii
Ei sunt decariștii ieșeni la Evaluarea Națională din acest an Performanță extraordinară reușită de Vasile Amăriuței de la Voinești
16 elevi de clasa a VII-a au obținut media 10 la examenul care îi va conduce la liceele de top

În județul Iași, 16 elevi de clasa a VIII-a au obținut media 10 la examenul care îi va conduce la liceele de top. Ei sunt  decariștii ieșeni la Evaluarea Națională

Instituțiile de învățământ din Iași păstrează tradiția de a oferi elevilor cunoștințele necesare pentru a demonstra că școala este ocupația principală a unui elev silitor. 16 elevi din Iași au demonstrat că și după trei ani de pandemie notele pot reflecta efortul copilului și al profesorilor de pe parcursul celor 4 ani de gimnaziu. Ei sunt decariștii ieșeni la Evaluarea Națională și instituțiile de învățământ care i-au condus pe drumul spre performanță

Ei sunt decariștii ieșeni la Evaluarea Națională: nota maximă, luată de Vasile Amăriuței, de la Voinești

Cei 16 elevi care au reușit performanța de a lua nota 10 la ambele probe ale examenului de Evaluarea Națională sunt: Vasile Amăriuței, Teofana Agape, Ema-Ioana Liță, Teodora-Monalisa Strachină, Marian Tudor Brumă, Ilinca Ciobanu, Daria Sfecliș, Elena Anastasia Stoica, Teodora Bitta, Alessia Anton, Ilinca Maria Banu, Diana-Andreea Iftimie, Lavinia-Alexandra Timofte.

Vasile Amăriuței a absolvit în acest an Școala Gimnazială „Ioanid Romanescu” din comuna Voinești. Acesta consideră că cele două probe de la Evaluarea Națională au fost facile, mai ales cea de la Limba română. Băiatul ar dori să meargă la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași.

„Subiectul de la examen a fost foarte ușor la Română. Am făcut pregătire doar un semestru. Doresc să continui pe profilul de mate-info”, declară Vasile Amariței, unul dintre elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională.

O altă școală gimnazială care a avut performanța mediei 10 la Evaluarea Națională este Școala Gimnazială „B. P. Hașdeu” Iași, reprezentată de eleva Teofana Agape.

„Consider că Evaluarea Națională din 2022 a fost un examen echilibrat, în același timp consistent și solicitant, la care absolvenții clasei a VIII-a ar fi putut obține rezultate deosebite doar în urma unei munci constante pe tot parcursul ciclului gimnazial (avem în vedere că programul zilnic de învățare al unui elev este de minimum 10 ore – 7 ore petrecute la școală și 3-4 ore acasă). Vreau să mulțumesc cu deosebită considerație părinților și profesorilor mei excelenți, cu ajutorul cărora am absolvit ciclul gimnazial cu media 10, șef de promoție, și am obținut media 10 la Evaluarea Națională”, povestește Teofana Agape, tânăra absolventă.

Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași a avut două medii de 10 în rândul elevilor absolvenți de clasa a VIII-a.

„Sunt foarte fericită pentru rezultatul obținut! Mi-au fost alături în primul rând familia și prietenii, în plan emoțional susținându-mă și oferindu-mi încredere. De asemenea, am avut oportunitatea de a lucra cu niște profesori deosebiți, care m-au călăuzit pe drumul cel bun – domnul profesor diriginte Ciprian Baghiu și doamna profesoară Mariana Chiriac. Cu ajutorul lor și al școlii, de care m-am atașat, am reușit să obțin această performanță”, a declarat Ema-Ioana Liță, absolventă a Colegiului Național „Costache Negruzzi” Iași.

Ema este mândră de ea și de colegii săi și dorește să continue studiile de liceu în cadrul aceluiași colegiu.

O altă elevă care a obținut media 10 la Evaluarea Națională, de la Colegiului Național „Costache Negruzzi” Iași, este Teodora-Monalisa Strachină. Aceasta dorește să mulțumească tuturor profesorilor și mai ales părinților săi – mama profesoară de matematică și tatăl care a fost suportul emoțional pe parcursul pregătirilor sale.

„Rezultatele obținute la examenul de Evaluare Națională au reprezentat un prilej de a-mi dovedi utilitatea cunoștințelor dobândite pe parcursul anilor de gimnaziu. În colectivitatea negruzzistă, am avut posibilitatea de a-mi pune în valoare potențialul, încurajată de corpul profesoral al Colegiului Național «Costache Negruzzi» , condus de doamna prof. dr. Camelia Gavrilă”, transmite Teodora-Monalisa Strachină.

Colegiile de prestigiu din Iași păstrează tradiția mediilor de 10

Colegiul Național din Iași a avut șapte elevi care au obținut media 10 la examen.

Daria Sfecliș încă nu poate crede că a obținut nota maximă.

„E destul de greu să cred că am luat atât de mult. A fost un proces destul de complicat și m-a surprins, pentru că la ambele simulări am avut note mai mici decât ar fi trebuit și chiar m-au făcut să nu am încredere în abilitățile și cunoștințele mele. Însă, sunt fericită că am reușit să obțin această notă. M-au ajutat atât profesorii, cât și prietenii și familia. Sunt foarte entuziasmată să-mi văd rezultatul”, a declarat Daria Sfecliș, elevă din cadrul Colegiului Național Iași.

Ioana Iasmina Huțupașu este un elev care învață pe cont propriu și obține rezultate remarcabile.

„E un copil care muncește singur, nu a fost niciodată împinsă de la spate. Tot timpul și-a organizat timpul așa cum a crezut ea că e bine, ca să învețe cât mai mult. Din partea mea a primit susținere, în sensul că i-am oferit toate condițiile. Ea e cea care ia inițiativa, fără să fie obligată și fără să fie împinsă de la spate. Ea vrea să rămână în continuare la Colegiul Național, nu știu exact pe ce specializare”, a relatat mama Ioanei, Lili Huțupașu.

Marian Tudor Brumă dovedește că perseverența e cel mai important aspect pentru performanță.

„Este rodul muncii lui și al profesorilor din Colegiul Național Iași. Colegiul Național oferă un climat prielnic performanței și sunt de apreciat atât corpul profesoral, conducerea, cât și colegii, pentru că ultimii ani i-a petrecut într-un colectiv competitiv, bazat pe încredere, respect reciproc, stimă față de școală și de profesori. Ambiția, munca, perseverența și dorința de a învăța lucruri noi l-au determinat să obțină această notă”, povestește Ioan Brumă, tatăl lui Marian Tudor Brumă.

Ilinca Ciobanu a muncit pentru a dovedi faptul că nota 10 nu este un lucru imposibil și a reușit acest lucru.

„Este foarte multă muncă și sârguință în tot ceea ce face. A fost ambiția ei personală, a depus mult efort ca să ajungă aici. E munca ei și suntem foarte fericiți și mândri de ceea ce a reușit să facă”, susține Cornel Ciobanu, tatăl Ilincăi.

Anastasia Stoica face parte din echipa elevilor olimpici de la Colegiul Național Iași.

„A primit susținere. Anastasia este un copil foarte muncitor în primul rând. În timpul acestor 4 ani de gimnaziu, a fost o muncă susținută. Ea a mai participat la olimpiade de-a lungul timpului. Și-a dorit foarte mult să obțină note maxime la Evaluare și la Română și la Matematică. Punctul ei forte a fost Matematica, dar nu s-a dat în lături de la română”, povestește mama Anastasiei, Mihaela Stoica.

Teodora Bitta a obținut acest rezultat în urma ambiției de a dovedi că munca nu este în zadar.

„A muncit foarte mult și constant în cursul anilor. A fost foarte ambițioasă, și-a dorit să aibă un rezultat foarte bun, chiar dacă nu i-am cerut niciodată așa ceva. A fost ambiția ei personală. A avut noroc de o clasă bună, de profesori buni. A fost ambițioasă și la trecerea în clasa a V-a. Suntem surprinși, nu ne-am așteptat la așa o performanță. E munca ei, e rezultatul ei și suntem foarte mândri. În continuare, probabil va alege un profil real, pe partea de științe”, declară Cristiana Bitta, mama Teodorei.

Colegiul Național „Emil Racoviță” are patru reprezentanți în rândul decariștilor

Cei 4 decariști de la Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași sunt Anton Alessia, Ilinca-Maria Banu, Diana-Andreea Iftimie, Lavinia-Alexandra Timofte. Aceștia transmit mulțumiri tuturor profesorilor care au adăugat cunoștințe în „bagajul” fiecăruia.

„Evaluarea Națională a reprezentat pentru mine cheia spre o lume nouă. Pășesc acum cu bucurie spre o nouă etapă din viața mea, mai încrezătoare în propriile forțe și mai dornică să evoluez”, transmite Alessia Anton.

Niciunul dintre elevi nu pare că ar fi țintit neapărat nota 10, dar și-au dat interesul să arate tot ce au mai bun.

„Nu credeam vreodată că două cifre ar putea însemna atât de mult pentru mine, dar această notă de 10 pe care am obținut-o la Evaluarea Națională mi-a dovedit contrariul. Aceasta este rodul muncii mele din ultimii patru ani, rodul efortului depus de toți cei din jurul meu, de la părinți, până la profesori. Evaluarea, urmată și de frumosul rezultat, a însemnat multă muncă, stres și dedicare. La acest rezultat, aș mai putea adăuga și premiul I la Olimpiada Națională de Educație Tehnologică și Aplicații Practice”, povestește Ilinca-Maria Banu.

Fiecare elev consideră că partea emoțională contează la fel de mult ca pregătirea teoretică.

„Datorită mentorilor care m-au modelat în toți acești ani și care mi-au influențat idealurile, am reușit să iau examenul cu notă maximă. Pot afirma că experiența acestui obstacol mi-a întărit spiritul competitiv, dorința de a fi mereu prima și de a face față oricărei provocări. Consider că pentru Examenul de Evaluare Națională trebuie să te pregătești intens și constant, dar trebuie să ai și o puternică stăpânire emoțională”, declară Diana-Andreea Iftimie.

Toți cei cu note de 10 au crezut că este ireal acest rezultat. Se vor bucura din plin de vacanță.

„Astăzi dimineaţă m-am trezit şi parcă îmi era frică să intru pe site-ul cu note, cu toţii eram stresaţi şi aşteptam afişarea lor. În jur de ora 11:00, am observat că s-au încărcat rezultatele, mi-am introdus codul şi nu mi-a venit să cred: nota 10.00 la ambele probe. Iniţial, am crezut că nu văd bine sau că am greşit o cifră, dar asta era realitatea. Atunci am simţit cum e să fii fericit în adevăratul sens al cuvântului şi nu puteam să îmi stăpânesc lacrimile, tot stresul a dispărut brusc, fiind copleşită de ideea unui nou început”, a declarat Lavinia-Alexandra Timofte.

Absolut fiecare elev în parte este recunoscător mentorilor care i-au asistat pe drumul învățăturii și abia așteaptă începutul noului capitol important: liceul.

Rata de promovabilitate de 84,5% pentru Evaluarea Națională din 2022

La nivelul județului Iași, din totalul de 6900 de absolvenți înscriși, 6562 candidați au fost prezenți la ambele probe, rata de participare fiind de 95,10%.

Din totalul de 6562 candidați prezenți, 5544 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de promovabilitate de 84,5%. Anul acesta, 16 candidați au obținut media generală 10 (zece) la examenul de Evaluare Națională. Raportându-ne la numărul notelor de 10, județul Iași este pe poziția a III-a la nivel național. La proba de Limba și literatura română, 5894 de elevi ieșeni, reprezentând un procent de 89,82%, au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 41 de candidați au fost notați cu 10 (zece).

În schimb, la proba de Matematică, 5272 de candidați, 80,34%, au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 206 candidați au obținut nota 10 (zece).

Elevii nemulțumiți de rezultatele obținute au putut depune contestații joi, 23 mai 2022, în intervalul orar 16:00-19:00, și vineri, 24 iunie, între orele 8:00-12:00. Rezultatele finale de la Evaluarea Națională vor fi afișate sâmbătă, 30 iunie 2022.

Comentarii
  • Domnule manajer de la fabrica de copii Elena Doamna va rugam frumos in numele la toti colegii de munca sa ne dati tichetele de vacanta sa mergem si noi in concediu ! La toate spitalele
    s-au dat tichete ,spit Spiridon ,spit Cfr ,spit da copii ,spit de infecțioase .
    Noii stim ca pt Dvs nu sunt asa importante aceste tichete ,ca dvs aveti salar mare de 30.000 lei lunar plus bonus de performanță inca 25% ,plus afacerile cu medicamente ,afaceri cu angajarile ,afaceri cu echipamente medicale . Apropo cand ne reparati si noua toaletele alea ca sunt vechi si stricate !!!

  • Din pacate au fost multi elevi de nota 10 sau 9 si cand au ajuns la liceie de elita dupa repartizarea compiuterizata au abandonat in primul trimestru. Din pacate asta este nivelul invatamantului din ROMANIA =Mediocru care produce analfabeti functionali

  • Analfabeți sunt toți trolii, care apar la muncă după vreun articol publicat,care mai evidențiază un lucru pozitiv.

  • Da, copiii care vin cu note mari si sunt admisi la Licee de Elita clacheaza in primul trimestru. Din pacate asta este performanta invatamantului din 1990-prezent.

Adauga un comentariu