Prima pagină » National » Ei sunt poliţiştii care au salvat 15 pacienţi bolnavi din incendiul de la Institutul Matei Balş
Ei sunt poliţiştii care au salvat 15 pacienţi bolnavi din incendiul de la Institutul Matei Balş

Ei sunt poliţiştii care au salvat 15 pacienţi bolnavi din incendiul de la Institutul Matei Balş

31 ian. 2021, 16:45,
în National

Nouă poliţişti şi-au pus viaţa în pericol pentru a-i salva pe pacienţii bolnavi de COVID-19 internaţi la Institutul Matei Balş, în dimineaţa în care a izbucnit incendiul tragic.

Cei nouă agenţi de poliţie nu au stat pe gânduri atunci când a venit vorba de salvarea unor pacienţi bolnavi de COVID-19 şi, chiar dacă nu aveau echipamente de protecţie, nici împotriva COVID, nici pentru incendii, poliţiştii au intrat în pavilionul cuprins de flăcări şi i-au salvat pe pacienţi.

Vineri dimineaţă, 29 ianuarie 2021, la ora 05.04, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 au fost primii care au ajuns la Institutul Matei Balş, acolo unde, cu numai două minute înainte fusese semnalat un incendiu uriaş.

„La ora 05:05, după sosirea la fața locului, au solicitat sprijin colegilor din cadrul Secției 7 Poliție, iar la ora 05:09, în urma unei explozii ce a avut loc la parterul unității medicale, au pătruns cu toții în saloane și au procedat la evacuarea unui număr de 15 pacienți infectați cu virusul COVID-19.

Și daca vă întrebați dacă au avut anumite echipamente de protecție sau dacă au fost recompensați in vreun fel până acum, vă spunem noi că nu.

MAI are cu totul alte standarde după care promovează profesionalismul, secretarele care fac cele mai bune cafele și șoferii care conduc cel mai bine ajung să fie decorați cu Ordinul și Medalia Națională pentru Merit.

Iar pe de altă parte Guvernul găsește de cuviință să „recompenseze” curajul, devotamentul și profesionalismul polițiștilor prin înghețări salariale.

Aceștia sunt eroii care și-au pus viața în plan secund, salvând 15 persoane care nu ar fi avut nicio șansă în fața incendiului”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook Sindicatul Europol.

9 polițiști au salvat 15 persoane din incendiul de la București

Ei sunt poliţiştii care au salvat 15 pacienţi bolnavi din incendiul de la Institutul Matei Balş:

Secţia 6 Poliţie: Agent Sodolescu Alexandru; Agent Hapa Nicusor; Agent Principal Dobre Cristian; Agent Blideanu Mihaela.

Secţia 7 Poliţie: Agent Șef Călin Constantin; Agent Șef Mihai Dragoș; Agent Mincu Gabriela; Agent Miu Madalina; Agent Diaconu Mihai.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică
Pilotul român Adrian Rus, decedat în accidentul de pe circuitul Brno, mai trecuse printr-un incident pe aceeași pistă în 2025.  Accidentul fatal s-a produs la startul unei competiții desfășurate pe circuitul de la Brno, unde a fost implicat și pilotul austriac Filip Steinmayr. Potrivit informațiilor disponibile, motocicleta sportivului austriac s-a oprit imediat după start, iar […]
Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 iulie 2026
15 iulie 2026