Prima pagină » Local » Ei sunt profesorii din Iaşi care vor avea gradaţie de merit – LISTĂ
Ei sunt profesorii din Iaşi care vor avea gradaţie de merit - LISTĂ

Ei sunt profesorii din Iaşi care vor avea gradaţie de merit – LISTĂ

25 iun. 2021, 10:57,
în Local

An de an, zeci de cadre didactice din județul Iași beneficiază de cunoscută gradație de merit. Cu toate că anul trecut ar fi trebuit definitivate dosarele celor care și-au depus candidatura pentru acest bonus de performanță, pandemia de COVID-19 a blocat totul. Astfel, oficialii Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași anunțau că întreg calendarul pentru gradații a fost decalat, urmând ca, în perioada următoare, să fie prezentat unul nou. Gradația de merit se acordă personalului didactic definit la art. 88 alin. (2) din Legea Educației Naționale (LEN) nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, astăzi, 25 iunie 2021, a fost publicată lista cadrelor didactice şi didactice auxiliare care au primit gradaţie de merit pentru anii 2021 – 2026.

LISTA POATE FI CONSULTATĂ AICI!

Aceasta se acordă, timp de cinci ani, prin concurs, și reprezintă o majorare cu 25 la sută a salariului de bază deținut pe perioada acordării gradației de merit. Numărul maxim de gradații care pot fi acordate se calculează astfel: din numărul rezultat prin aplicarea a 16 la sută din totalul posturilor didactice auxiliare și a 16 la sută din totalul posturilor didactice de predare, de conducere, de îndrumare și control existente.

De aici se scade numărul de gradații acordate personalului didactic aflat în plată. ISJ Iași, printr-o comisie specială, analizează dosarele candidaților și anunță beneficiarii pe baza unor criterii bine stabilite și care se bazează pe: performanțele obținute de profesori pe plan didactic și cu elevii, implicarea în proiecte și activități extrașcolare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Un accident rutier grav a lovit echipa secundă a clubului Dinamo, aflată în cantonament la Câmpulung Muscel, județul Argeș. Constantin „Gogu” Covaciu, membru al staff-ului medical al formației, a murit în urma impactului, iar antrenorul Adrian Ropotan a fost rănit și internat cu o fractură deschisă la mână. Ceilalți jucători și membri ai staff-ului au […]
Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 august 2026
01 august 2026