Șoferul de 19 ani, care a omorât trei tineri în accidentul rutier de pe DN1, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 27 august, își luase permisul de conducere cu mai puțin de un an în urmă.
Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
Șoferul riscă ani grei de inchisoare
Tragedie trasă la indigo cu cea din 2 Mai în județul Alba. Trei tineri, cu vârste cumprinse între 17 și 25 de ani, au murit după ce un tânăr de 19 ani, băut, i-a lovit în plin.
Un grup de șase tineri care se deplasau pe marginea Drumului Național 1, în afară localități Sântimbru, au fost accidentați de către un șofer care circula cu viteză foaarte mare. Cei șase se deplasau pe marginea drumului, spre o benzinărie din apropiere, pentru a se relaxa la o bere. Aceștia mergeau pe marginea drumului, în grupuri de doi câte doi. La un moment dat, din spatele lor, un șofer care circula în aceiași direcție de mers cu ei a venit cu viteză și a intrat în grupul de tineri.
Trei dintre tineri au scăpat, iar trei au sfârșit loviți de mașină. Impactul a fost așa de puternic încât trupurile celor trei au fost împrăștiată pe distanțe de sute de metri.
Mașina care i-a lovit s-a oprit la o distanță de 200 de metri de unde a fost impactul. Când au ajuns forțele de intervenție la fața locului nu au mai putut face nimic pentru tineri care zăceau pe jos, fără suflare.
Șoferul este Palco Eduard Norbert, are 19 ani și avea permis de conducere din luna decembrie a anului trecut. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 1.09 grame per litru alcool pur în aerul expirat. A fost testat apoi și cu aparatul drogtest rezultatul fiind negativ. Tânărul a fost dus să i se preleveze probe de sânge, în vedere stabilirii alcolemiei exacte.
Șoferul riscă ani grei de inchisoare, fiind judecat după legea Anastasia.
În prezent șoferul se află la poliție unde a fost reținut pentru 24 de ore și urmează ca mâine să fie dus în față instanței cu propunere de arestare preventivă.
Inchisoare pe viață,fara drept de eliberare !!!!
Credi…? Eu nu cred
(va) intampla
la ce fata are si pb aichiu nu(va) unvtelege nimc din ce se
testati i psiho inainte de a da karnet de sofer