Prima pagină » National » Elena Lasconi, atac la Nicușor Dan. „Nu-i poate spune ‘Te iubesc’ propriei sale fiice”

Elena Lasconi, atac la Nicușor Dan. „Nu-i poate spune ‘Te iubesc’ propriei sale fiice”

10 apr. 2025, 13:08, 2 ,
Cezar Bulgaru în National

Elena Lasconi a lansat un atac dur și fără precedent la adresa lui Nicușor Dan. Liderul USR, care a pierdut miercuri susținerea partidului pentru candidatura la prezidențiale, a făcut declarații surprinzătoare într-un interviu acordat lui Mihai Gâdea, în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei” de la Antena 3 CNN.

Elena Lasconi, atac la Nicușor Dan

Întrebată de ce un alegător ar trebui să o susțină pe ea în locul lui Nicușor Dan, Lasconi a subliniat diferențele semnificative în ceea ce privește comunicarea, empatia și relațiile umane.

„Eu comunic cu oamenii de mulți ani, mai exact de 31 de ani, în fiecare zi. Nu-mi este teamă să mă uit, uite așa, în ochii lor. El nu face asta. Sunt empatică, asta îmi aduce multe nopți nedormite. Încerc să-i ajut, chiar dacă nu am pârghiile pe care mi le dă legea. Încerc să ajut oamenii. Eu iubesc oamenii din jurul meu. Domnule Gâdea, poate că este dur ce spun acum. E partea aia dură, care pe mine m-a făcut să mă gândesc mult. Cum poți tu să unești un popor, dacă nu ești capabil să-i spui fiicei tale atunci când îți cere: ‘tati, de ce nu-mi spui Te iubesc?’ Și el să se distreze. Adică, lui să i se pară funny (amuzant, n.r.) că el nu-i spune copilului ‘Te iubesc’.”

Lasconi a continuat pe același ton personal, exprimându-și neîncrederea în capacitatea lui Nicușor Dan de a demonstra empatie reală ca lider. Aceasta a făcut referire la un episod dintr-o emisiune TV, în care candidatul independent a discutat despre relația cu fiica sa.

„Păi eu îi iubesc pe oameni, mi-e drag de ei. Cum poți tu să faci asta? Mi s-a părut atât de dureros. Deci, am ascultat interviul ăla în care o întreba pe soția (lui Nicușor Dan) și (el) a zâmbit și a spus că ei nu sunt așa. Ok, am trecut peste asta. Și pe urmă a venit ceva îngrozitor: declarația lui (Nicușor Dan), râzând, spunându-i realizatorului de televiziune ‘Păi, când a crescut, fiica mea mă ruga să-i spun Te iubesc’. Și el nu putea. Eu sunt mamă. Deci eu îi spun Te iubesc fiicei mele și când visez, și noaptea.”

Elena Lasconi crede că un lider nu poate conduce o țară doar cu mintea, ci și cu inima

În încheiere, Lasconi a subliniat cu fermitate că un lider nu poate conduce o țară doar cu rațiunea, ci și cu empatie și sentimente.

„Nu există așa ceva, nu există. Deci, dacă noi nu o să avem conducători care să conducă țara asta și din suflet, nu numai cu mintea, n-o să fie bine.”

Elena Lasconi a răspuns critic declarațiilor lui Nicușor Dan, făcute într-o emisiune recentă la Cătălin Măruță, acuzându-l că a fost scos din context în interpretarea sa.

„Pe partea personală, eu sunt foarte mulțumit cu viața mea și încerc să transmit asta și Mirabelei, și copiilor. Și cred că asta e cumva reciproc. Pentru mine, primul copil a fost o schimbare foarte, foarte mare. O responsabilitate. Eram obișnuit cu mine însumi. A fost un moment foarte intens (să devină tată-n.r.) și, bineînțeles, responsabilitatea cu care vine o ființă total neajutorată”, a declarat primarul despre cum i s-a schimbat viața când și-a ținut prima dată în brațe fetița.

Micuța Aheea, care în 2025 face 9 ani, a fost cea care l-a învățat pe tatăl ei să-și exprime mai deschis sentimentele. Nicușor și Mirabela au povestit cum puștoaica lor, simțind nevoia să-și audă tatăl că-i spune te iubesc, l-a „forțat” să înceapă să zică fix cuvintele pe care înainte nu le exprima. „Asta cu te iubesc e subînțeles. Eu am spus cuvintele astea… Când s-a născut fetița, tati, spune-mi te iubesc. Chiar trebuie?!” – a declarat, amuzat, Dan. „Nu ne spunem te iubesc, ne arătăm că ne iubim”, a mai spus și partenera lui.

Elena Lasconi își continuă candidatura pentru cea mai înaltă funcție în stat și anunță că va contesta decizia USR de a-i retrage sprijinul, punând în joc inclusiv finanțarea campaniei sale. În același timp, atacurile la adresa lui Nicușor Dan adâncesc tensiunile din zona dreptei politice, adăugând o nouă dimensiune luptei pentru alegerile prezidențiale.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan
Adrian Veștea afirmă că a păstrat secretă desemnarea sa ca premier la solicitarea președintelui Nicușor Dan. Desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru a generat numeroase reacții în mediul politic și în spațiul public. În contextul controverselor apărute după anunțul făcut de președintele Nicușor Dan, premierul desemnat a oferit noi detalii despre modul în […]
Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan
Comentarii
  • E rusinos si murdar ce spune Lasconi despre Nicusor Dan. Parca ea si-a lasat copila in grija bunicii si nici acum nu are relatii bune cu fiica. Se pare ca dorinta de putere a afectat-o rau.

    • De ce este rusinos ce spune Lasconi? Ce parinte normal refuza sa-i spuna propriului copil „Te iubesc”? Daca Nicusor Dan nu are sentimente fata de propriul copil ce sentimente poate sa aiba fata de popor? De fapt se vede cum empatizeaza cu locuitorii Bucurestiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 iunie 2026
19 iunie 2026