Elena Udrea va afla curând dacă iese din închisoare! Fostul ministru al Dezvoltării ar putea fi eliberată condiționat după doar trei ani de detenție, în urma unei serii de decizii favorabile primite în instanță. Comisia de liberări condiționate a Penitenciarului Târgșor a înaintat marți, 10 iunie, propunerea de eliberare către Judecătoria Ploiești, iar judecătorii vor lua o decizie pe 19 iunie.
Elena Udrea va afla dacă iese din închisoare
Fostul ministru al Dezvoltării, condamnat definitiv la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, își ispășește pedeapsa din 6 iunie 2022. În ultimele luni, Udrea a avut câștig de cauză în două contestații la executare formulate la Tribunalul Prahova, prin care a obținut reducerea pedepsei cu aproape nouă luni. Instanța a decis că trebuie deduse din sentință perioadele de detenție petrecute în Costa Rica, Bulgaria, precum și cele 15 zile de arest la domiciliu în dosarul Microsoft.
Deși Direcția Națională Anticorupție s-a opus scăderii pedepsei, argumentând că în cazul Microsoft nu există o soluție definitivă, judecătorii de la Tribunalul Prahova au decis contrariul. În motivarea instanței se precizează că legea penală permite deducerea tuturor măsurilor preventive privative de libertate, chiar și atunci când persoana este urmărită sau judecată pentru fapte concurente.
Termenul stabilit pentru soluționarea cererii de eliberare condiționată vine cu două săptămâni înainte de data de 30 iunie, când Curtea de Apel Ploiești urmează să analizeze contestația DNA împotriva ultimei decizii de reducere a pedepsei. Dacă judecătorii de la Ploiești admit cererea pe 19 iunie, Udrea ar putea fi eliberată înainte ca DNA să obțină o eventuală anulare a deducerilor.
Fuga din țară și revenirea în custodia statului român
Elena Udrea a fugit de două ori din România pentru a evita executarea pedepsei. Prima dată a fost localizată în Costa Rica, unde a fost arestată și încarcerată. A fost eliberată temporar după ce Curtea Constituțională a constatat nelegalitatea completurilor de cinci judecători de la Înalta Curte. Ulterior, în aprilie 2022, instanța supremă a revalidat condamnarea, după o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene, și Udrea a fost prinsă din nou, de data aceasta în Bulgaria.
În dosarul „Gala Bute”, DNA a acuzat-o pe Elena Udrea că a pus la punct un mecanism de corupție prin care apropiații ei primeau sume importante de bani în schimbul garantării plăților pentru lucrări finanțate de Ministerul Dezvoltării. O parte din bani ar fi ajuns direct la Udrea, fie în numerar, fie prin intermediul unor servicii plătite în numele său. Restul sumelor ar fi fost direcționate către filiala PDL București și către Rudel Obreja.
Procurorii au estimat un prejudiciu total de aproximativ trei milioane de euro, sumă care nu a fost nici până astăzi recuperată integral.
Soarta Elenei Udrea se decide în mai puțin de două săptămâni. Dacă Judecătoria Ploiești admite cererea de eliberare condiționată, fostul ministru va părăsi Penitenciarul Târgșor după doar trei ani de detenție, în ciuda unei condamnări de șase ani și a unei istorii judiciare presărate cu fugă, procese și acuzații grave de corupție. DNA mai are o șansă să inverseze situația, dar timpul lucrează în favoarea Elenei Udrea.