Un elev în vârstă de 14 ani şi-a înjunghiat, marți, un coleg de clasă într-o școală din Galați. Între cei doi ar fi izbucnit un conflict în pauză. Victima, un copil de 13 ani a ajuns la spital. Totul s-a petrecut marți, în jurul prânzului, în Școala Gimnazială de lângă Movileni, o comună aflată în proximitatea orașului gălățean Tecuci.
Conflictul a izbucnit între doi copii de 13 şi 14 ani. Apelul la 112 a fost făcut de directorul școlii.
„Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci care au ajuns în scurt timp la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă și au stabilit faptul că, în jurul orei 10:50, în pauza dintre orele de curs, a izbucnit un conflict spontan între doi elevi, de 13, respectiv 14 ani, din clasele a VII-a și a VIII-a, ambii cu domiciliile în comuna Movileni”, a transmis IPJ Galați.
Copilul de 13 ani a fost a fost transportat la Spitalul de Copii din Galați
În timpul conflictului dintre cei doi, elevul de 14 ani ar fi scos un briceag și l-ar fi înjunghiat pe celălalt copil de mai multe ori în abdomen și în antebraț. Copilul de 13 ani a fost a fost transportat la Spitalul de Copii din Galați, unde a rămas internat pentru a primi îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. La acest moment se analizează oportunitatea schimbării încadrării juridice a faptei în tentativă la infracțiunea de omor, împrejurare în care dosarul va fi preluat de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.
Un bebeluş a ajuns la spital cu o foarfecă în cap
Evenimentul macabru a avut loc în Vrancea, mai exact în comuna Tulnici. Acolo, luni seara, 31 octombrie 2022, poliţia a fost anunţată că un copil a înfipt, din joacă, o foarfecă în cap unui nou-născut. Fetiţa vătămată a ajuns de urgenţă la spitalul la Spitalul Județean „Sf. Pantelimon” din Focșani, unde s-a aflat sub îngrijirea cadrelor medicale până la transferarea acesteia la Bucureşti. Prin intermediul unui elicopter SMURD, bebeluşul a fost adus la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din capitală.
Medicii fac tot ceea ce le stă în putere pentru a putea salva viaţa bebeluşului. Cu toate acestea, şansele lui de supravieţuire sunt foarte mici şi asta din cauză că acesta a suferit de două ori un stop cardio-respirator.
În baza faptelor petrecute, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea a făcut o serie de precizări importante. Potrivit acestuia, fetiţa ar fi fost lovită chiar de sora acesteia, în vîrstă de doar un an şi două luni. IPJ Vrancea a precizat și că a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.