Prima pagină » Eveniment-Social » Elevii din Iași vor învață să folosească Internetul responsabil prin campania „Tu alegi între uz și abuz de Internet”
Elevii din Iași vor învață să folosească Internetul responsabil prin campania „Tu alegi între uz și abuz de Internet”

Elevii din Iași vor învață să folosească Internetul responsabil prin campania „Tu alegi între uz și abuz de Internet”

05 mart. 2026, 12:47, 1 ,
Redacția BZI în Eveniment-Social

Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași, prin HUB-ul de promovare a sănătății mintale, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, începe vineri, 6 martie 2026, cea mai amplă campanie de conștientizare în rândul copiilor și adolescenților a pericolelor reprezentate de mediul online.

Cea mai amplă campanie de conștientizare în rândul elevilor a pericolelor reprezentate de utilizarea excesivă a mediului online

Denumită generic „Tu alegi între uz și abuz de Internet”, campania este destinată elevilor din clasele V–VIII din unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul Iași.

„Educația pentru sănătate trebuie să înceapă devreme și să fie realizată în parteneriat cu școala și familia. Campania «Tu alegi între uz și abuz de Internet» este un demers concret prin care ne propunem să aducem specialiștii mai aproape de comunitate și să contribuim la formarea unor generații capabile să utilizeze responsabil mediul digital, fără a-și afecta dezvoltarea emoțională și socială”, a declarat dr. Cristina-Elena Dobre, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași.

Experiența clinică a specialiștilor Institutului evidențiază o creștere a problemelor emoționale și comportamentale asociate utilizării excesive și necontrolate a mediului virtual, precum anxietatea și neliniștea, simptomele depresive, dependența de internet și jocuri video, cyberbullying-ul și violența de limbaj, dificultățile de relaționare socială.

În acest context, campania urmărește prevenirea problemelor de sănătate mintală și dezvoltarea unui comportament digital echilibrat, sigur și responsabil.

Pe tot parcursul campaniei se vor aduce în discuție problematici legate de diferența dintre utilizarea funcțională și utilizarea problematică a Internetului, impactul emoțional, comportamental și social al utilizării excesive a mediului online. Se vor aborda subiecte precum FOMO (teama de a pierde ceva important), Phubbing (neglijarea persoanelor din jur din cauza telefonului), Nomofobie (anxietatea de a rămâne fără telefon/internet), anxietatea legată de inteligența artificială, impactul știrilor false asupra sănătății mintale.

Evenimentul se va încheia cu concluzii, sesiune de feedback și acordarea unor premii simbolice pentru elevii implicați activ.

„Prin această campanie ne dorim să intervenim preventiv, oferind elevilor informații corecte, instrumente de autocontrol și sprijin specializat, astfel încât relația lor cu tehnologia să fie una echilibrată și sănătoasă”, a subliniat dr. Cristina-Elena Dobre.

Sesiunile de informare și conștientizare vor fi susținute de Dr. Carmen Lupușoru, coordonator al Compartimentului de Psihiatrie Pediatrică din cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași, Dr. Elena-Rodica Popescu, medic primar psihiatrie și Cristian Grigore, psiholog clinician principal în cadrul Institutului.

Prima etapă a campaniei va avea loc vineri, 6 martie 2026, în intervalul 12:00–14:00, la Școala Generală „Otilia Cazimir” din municipiul Iași și va reuni un grup de aproximativ 60 de participanți – elevi, părinți, profesori, psihopedagogi sau psihologi școlari.

Inițiativa se înscrie în contextul preocupărilor promovate de Organizația Mondială a Sănătății privind sănătatea mintală a copiilor și adolescenților, precum și al campaniei naționale derulate de Institutul Național de Sănătate Publică și Ministerul Sănătății.

Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași își reafirmă, și prin această campanie, angajamentul pentru promovarea sănătății mintale și pentru susținerea dezvoltării armonioase a copiilor și adolescenților într-o societate profund digitalizată.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bacalaureatul transformat într-o adevărată paradă a ținutelor. Un elev din Mehedinți a atras toate privirile cu apariția sa neobișnuită
Bacalaureatul din acest an a adus imagini inedite cu ținutele alese de elevi din mai multe centre de examen. Un elev din Mehedinți a devenit viral după ținuta purtată, iar absolvenții au surprins și prin reacțiile de după proba la Limba și literatura română. Primele imagini de la Bacalaureat 2026 au devenit rapid virale, după […]
Bacalaureatul transformat într-o adevărată paradă a ținutelor. Un elev din Mehedinți a atras toate privirile cu apariția sa neobișnuită
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 iulie 2026
01 iulie 2026