Astăzi, 19 aprilie 2023, elevii și copiii de grădiniță încep cursurile ultimului modul din anul școlar 2022-2023, potrivit calendarului oficial. Vacanța de Paște a ținut de pe data de 7 aprilie până pe 18 aprilie. Aceasta a cuprins, în acest an, ambele sărbători pascale, atât cele catolice, cât și cele ortodoxe, aflate la o săptămână distanță una de alta
În modulul 5 au loc Evaluările Naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Acestea încep pe 9 mai și se încheie pe 25 mai 2023, potrivit structurii aprobate. De asemenea, ultimul modul de cursuri se încheie pe 16 iunie.
Vacanța s-a încheiat
Vacanța s-a încheiat, elevii revin astăzi la școală. În perioada următoare urmează să aibă loc examenele scrise de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Astfel, calendarul probelor de la clasa a II-a este următorul: Limba română, scris – marți, 9 mai 2023; Limba maternă, scris – marți, 9 mai 2023; Limba română, citit – miercuri, 10 mai 2023; Limba maternă, citit – miercuri, 10 mai 2023; Matematică – joi, 11 mai 2023; Limba română pentru minoritățile naționale, scris și citit – vineri, 12 mai 2023.
La Evaluarea Națională de la clasa a IV-a: Limba română – marți, 16 mai 2023; Matematică – miercuri, 17 mai 2023; Limba maternă – joi, 18 mai 2023. În ceea ce privește examenul de la clasa a VI-a: Limbă și comunicare – miercuri, 24 mai 2023; Matematică și Științe ale naturii – joi, 25 mai 2023.
Evaluare Națională și Bacalaureat pentru elevii ieșeni
Amintim că programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se poate planifica în același interval de cursuri (modul de învățare), în situații excepționale, după ordinul Ministerului Educației, din 22 februarie, care a venit pe fondul situației speciale din Gorj, de la mijlocul lunii februarie, când activitățile școlare au fost perturbate de cutremure.
Elevii de clasa a VIII-a încheie cursurile pe 9 iunie 2023. Înscrierea candidaților la Evaluarea Națională 2023 se face automat de către secretariatele școlilor în perioada 6-9 iunie. Conform calendarului publicat în Monitorul Oficial la începutul anului școlar, Evaluarea Națională 2023 are loc în perioada 19-22 iunie. Proba la Limba română se va desfășura pe 19 iunie, iar proba la Matematică este programată pe 21 iunie. Elevii de clasa a XII-a încheie cursurile pe 2 iunie 2023, conform calendarului oficial.
Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen se face în perioada 29 mai – 2 iunie, iar de pe 12 iunie încep probele „orale”, adică cele de certificare a competențelor în limba română și într-o limbă străină, dar și competențele digitale.