Miercuri, 10 iunie 2020, începând cu ora 15.00 în Studioul BZI LIVE se va dialoga proaspăt, consistent, interactiv cu istoricul Florin Cîntic, actualul șef serviciu al Serviciului Județean Iași al Arhivelor Naţionale! Într-o manieră deschisă, echilibrată şi pragmatică, ediţia propune o dezbatere pe zona culturală, istorică, a ideilor şi mentalităților. În prim-planul producției va fi și faimosul Tratat de la Trianon care, inclusiv în această perioadă a suscitat atenția și reacții la cel mai înalt nivel politic respectiv diplomatic național și internațional. În plus, alături de reputatul istoric Florin Cîntic vor fi abordate elemente ce se lega de modul în care, din perspectiva culturală, academica am trecut prin pandemia de COVID-19!
De asemenea, detalii despre documentele pe care le deţine entitatea pe care o coordonează în colecţii speciale, fundamentale pentru civilizaţia din ultimele secole ale regiunii Moldovei, necesitatea urgentă de reabilitare a sediului unde funcţionează Arhivele ieşene, finalizarea noii construcţii, îmbunătăţirea modului în care sunt păstrate obiectele de patrimoniu naţional, serviciile oferite, resursa umană sau proiecte şi evenimente legate de această zonă vor fi abordate cu reputatul istoric și profesor universitar Cîntic.
Ce este Tratatul de la Trianon!
Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, și de Ungaria, de altă parte.
Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia. Tratatul de la Trianon a făcut parte din seria tratatelor încheiate la finalul Primului Război Mondial, celelalte fiind tratatele de pace încheiate de Puterile Aliate cu Germania (la Versailles, în 28 iunie 1919), Austria (la Saint Germain en Laye, în 10 septembrie 1919), Bulgaria (la Neuilly, în 27 noiembrie 1919) și cu Turcia (la Sèvres, semnat la 4 iunie 1920 și repudiat apoi, fiind înlocuit cu tratatul de la Lausanne).
Cititorii noștri pot adresa întrebări în rubrica de comentarii, accesând www.bzi.ro sau în direct, pe http://www.facebook.com/cotidianul.bzi.