Esports în România: cum a crescut o industrie în două decenii

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Prin 2004, într-o sală de net dintr-un cartier ieșean, adolescenții plăteau ora de calculator ca să joace Counter-Strike unii împotriva celorlalți. Nimeni nu numea asta sport electronic. Era pur și simplu singurul loc din oraș cu destule calculatoare legate în aceeași rețea.

Douăzeci de ani mai târziu, unele dintre cele mai importante turnee de gaming din lume sunt organizate de o companie fondată la București, iar în spatele scenei lucrează producători, comentatori, analiști și oameni de marketing cu salarii comparabile cu cele din IT.

Rețelele de cartier au fost primul stadion

Fenomenul românesc are o particularitate pe care puține țări europene o împărtășesc. La sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000, conectarea la internet s-a făcut în mare parte prin rețele improvizate de cartier, construite de mici firme locale sau chiar de vecini care trăgeau cablu între blocuri.

Efectul secundar a fost că mii de tineri au ajuns să aibă acces la o rețea locală rapidă înainte să aibă acces la internet ieftin. Iar o rețea locală rapidă înseamnă un singur lucru pentru un adolescent cu un calculator: se poate juca în rețea cu toată scara de bloc.

Din acele rețele au crescut, pe rând, comunitățile de Counter-Strike, primele clanuri organizate și primele competiții cu înscriere. Nu existau sponsori și nici transmisiuni. Existau forumuri, servere private și rivalități între orașe.

O infrastructură care a contat mai mult decât pare

Consolidarea acelor rețele mici în operatori naționali a lăsat României o moștenire tehnică neobișnuită pentru regiune: conexiuni fixe pe fibră, cu viteze mari și prețuri mici, disponibile inclusiv în orașe medii.

Pentru gaming competitiv, latența contează mai mult decât viteza brută. Un jucător din Iași care se conectează la un server din Frankfurt cu o latență stabilă concurează în condiții tehnice apropiate de cele ale unui jucător din Germania. Asta a eliminat una dintre barierele care țin scenele locale în urmă, iar datele publicate periodic de ANCOM arată cât de larg s-a răspândit infrastructura de mare viteză în afara Bucureștiului. La nivel european, comparațiile Eurostat privind accesul la internet plasează constant România peste media regională la capitolul conexiuni fixe rapide.

Momentul în care România a intrat pe harta mondială

PGL, companie fondată la București în 2002, a făcut trecerea de la organizator de competiții locale la operator de turnee de nivel mondial.

În 2018, la Sala Polivalentă din București s-a jucat The Bucharest Major, un turneu de Dota 2 cu un premiu total de un milion de dolari și cu echipe venite de pe toate continentele. Trei ani mai târziu, PGL a organizat Major-ul de Counter-Strike de la Stockholm, iar în 2024 a organizat primul Major din istoria Counter-Strike 2, la Copenhaga.

Pentru o industrie în care majoritatea evenimentelor mari sunt produse de companii din Statele Unite, Suedia sau Coreea de Sud, prezența unui organizator românesc în acest grup nu este un detaliu minor. Este singurul motiv pentru care mulți profesioniști din domeniu au auzit de scena locală înainte să audă de vreun jucător român.

Industria din spatele jucătorilor

Partea vizibilă a esportsului rămâne jucătorul de pe scenă. Partea care angajează oameni este alta.

Un turneu transmis online are nevoie de regizori de imagine, operatori, ingineri de sunet, observatori care aleg ce se vede pe ecran, comentatori, analiști, traducători, graficieni și o echipă de producție care lucrează în ture. Cluburile au nevoie de antrenori, psihologi sportivi, manageri și oameni de vânzări care negociază contracte de sponsorizare.

Aici intervine un avantaj local evident. Orașele cu un sector IT dezvoltat și cu universități tehnice mari produc exact profilul de om care poate lucra în producția de evenimente digitale. Iașul, cu cele două universități mari și cu centrele de dezvoltare software care s-au deschis în ultimul deceniu, are baza de recrutare necesară. Ceea ce lipsește, deocamdată, este numărul de evenimente care să justifice angajarea lor pe termen lung.

Ce s-a schimbat în presa de gaming

Publicațiile care acopereau la început doar rezultatele competițiilor și-au lărgit considerabil aria.

Ghidurile de echipamente, analizele platformelor de streaming și comparațiile de servicii digitale generează astăzi trafic comparabil cu cel al relatărilor de la turnee. În aceeași zonă intră și conținutul despre platformele de divertisment online: potrivit Dotesports, jucătorii români compară cazinourile autorizate în funcție de condițiile de rulaj ale bonusurilor și de viteza retragerilor, nu doar după numărul de jocuri disponibile. Este exact tipul de evaluare pe care publicul de gaming îl aplică deja unui abonament de streaming sau unui magazin digital de jocuri.

Explicația e simplă. Publicul format în jurul competițiilor este obișnuit să citească statistici, să compare cifre și să nu accepte afirmații fără date în spate. Aceeași exigență se transferă asupra oricărui serviciu care îi cere bani, indiferent că vorbim despre un abonament lunar, despre un joc la preț întreg sau despre o platformă de pariuri licențiată.

Unde se duce scena locală

Direcția probabilă nu este cea a unei echipe românești care câștigă un Major. Este una mai puțin spectaculoasă și mai sustenabilă.

Ligile universitare funcționează deja în câteva centre academice. Competițiile regionale din Balcani oferă echipelor locale meciuri oficiale fără costurile unui circuit internațional. Iar producția de evenimente, zona în care România are cea mai clară competență, poate crește independent de performanța sportivă.

Sala de net din 2004 a dispărut. Rețeaua din spatele ei, în schimb, a rămas, iar oamenii care au învățat acolo cum funcționează un server de joc conduc astăzi turnee urmărite de milioane de oameni.