Prima pagină » International » Este doliu în lumea muzicii! O legendă s-a stins din viață
Este doliu în lumea muzicii! O legendă s-a stins din viață

Este doliu în lumea muzicii! O legendă s-a stins din viață

31 iul. 2025, 20:01,
Redacția BZI în International

Paul Mario Day, primul solist al trupei legendare Iron Maiden, a murit la 69 de ani după o luptă grea cu cancerul. Artistul a fost o figură marcantă a scenei heavy metal britanice, contribuind la începuturile formației care avea să devină una dintre cele mai importante din lume.

Paul Mario Day, primul vocalist al formației Iron Maiden, s-a stins din viață miercuri, 30 iulie, la vârsta de 69 de ani, fiind răpus de cancer.

Vestea tristă a fost anunțată de membrii trupei „More”

Vestea tristă a fost anunțată de membrii trupei „More”, pe care Paul a fondat-o după despărțirea de Iron Maiden.

„Este o onoare să continuăm să cântăm muzica lui și ne vom aminti de el de fiecare dată când vom interpreta primele note din Warhead. Transmitem condoleanțe familiei și prietenilor lui, precum și fanilor din întreaga lume care îi iubesc muzica. Ascultați piesele sale la maximum și cântați împreună cu el! Vă mulțumim”, a declarat Mike Freeland, actualul solist al „More”.

Trupa „More” a transmis, de asemenea:

„Suntem profund îndurerați de vestea trecerii în neființă a marelui vocalist Paul Mario Day. A avut un rol important în NWOBHM încă de când cânta în prima versiune a trupei Iron Maiden și, desigur, prin interpretarea sa fantastică pe albumul Warhead. Paul era o figură foarte iubită în rockul britanic și a urcat pe scene legendare, inclusiv la Monsters of Rock 1981 de la Castle Donington, alături de AC/DC, Whitesnake/David Coverdale, și a concertat în turnee cu Iron Maiden, Def Leppard și mulți alți artiști consacrați.”

Un mesaj emoționant a venit și din partea membrilor Iron Maiden:

„Suntem profund îndurerați de moartea lui Paul Mario Day, primul vocalist al trupei din 1975. Gândurile și condoleanțele noastre se îndreaptă către familia și prietenii lui. Paul era o persoană minunată și un prieten bun. Odihnește-te în pace, Paul.”

Viața și cariera lui Paul Mario Day

Paul Mario Day s-a alăturat trupei Iron Maiden în decembrie 1975, la doar 19 ani, devenind primul lor solist oficial. A rămas în formație mai puțin de un an, fiind înlocuit în octombrie 1976 din cauza lipsei de energie și carismă scenică.

În 1980, Day a fondat trupa „More”, însă a părăsit formația înaintea lansării celui de-al doilea și ultim album, Blood & Thunder (1982). A cântat ulterior cu trupa „Wildfire” între 1983 și 1984, iar în 1985 s-a alăturat unei noi formule a trupei „Sweet”, alături de Andy Scott și Mick Tucker.

Andy Scott și-a amintit cu emoție de colaborarea lor:

„În 1985, Mick Tucker și cu mine am reformat Sweet și aveam nevoie de un solist. Când Paul a venit la audiție, nu am mai căutat pe altcineva. Primele noastre concerte, în Australia, au avut bilete vândute integral. A urmat Europa, cu trei spectacole sold-out la Marquee din Londra, care au dus la apariția albumului și DVD-ului Live at the Marquee. Vocea lui Paul a trecut testul timpului.”

Paul Mario Day rămâne o figură respectată a heavy metalului britanic, amintit cu drag de colegi, prieteni și fani din întreaga lume.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Scandal uriaș în Constanța! O poștăriță este acuzată că a furat pensii și alocații după ce a falsificat zeci de semnături
O poștăriță din Constanța este acuzată că a falsificat semnături pentru a încasa pensii și alocații. Prejudiciul depășește 45.000 de lei. Cazul care a șocat comunitatea din comuna Cumpăna, județul Constanța, a ieșit la iveală în luna februarie 2023, după ce mai mulți pensionari au reclamat că nu și-au primit pensiile distribuite prin intermediul Poștei […]
Scandal uriaș în Constanța! O poștăriță este acuzată că a furat pensii și alocații după ce a falsificat zeci de semnături

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
26 mai 2026
26 mai 2026
Articole similare