Magazin

Este doliu la Hollywood: o actriță din celebrul serial „Totul despre sex” a murit

Publicat: 15 feb. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Este doliu la Hollywood o actriță din celebrul serial Totul despre sex a murit

Actriţa Lynn Cohen, bona din serialul şi filmele „Totul despre sex”, a murit la vârsta de 86 de ani, a anunţat agentul ei pentru publicaţia americană The Wrap.

Născută în Kansas, Missouri, în 1933, Lynn Cohen a cunoscut succesul odată cu rolul Magdei, pe care l-a interpretat între anii 2000 şi 2010.

Personajul ar fi trebuit să apară doar într-un singur episod, dar, apreciat de public şi de colegii de platou, a devenit unul dintre rolurile secundare cheie ale serialului şi a fost inclus şi în cele două lungmetraje lansate în 2008 şi 2010.

„Nu e nimic la fel ca Totul despre sex”, a declarat Lynn Cohen pentru Cosmopolitan în 2018. „Nu am jucat niciodată într-un alt serial în care să găsesc un vibrator. Dar sunt mereu gata să-l găsesc pe altul”, a glumit ea.

Lynn Cohen a jucat în zeci de filme, seriale şi piese de teatru. A apărut în „Munich” (2005), de Steven Spielberg, unde era premierul israelian Golda Meir. A mai fost distribuită în blockbusterul „Hunger Games”. În seriale, ea a mai apărut „Master of None”, „Lege şi ordine” şi „Mrs. Maisel”.

Adauga un comentariu