Eugen Orlando Teodorovici, fost ministru al Finanțelor și al Fondurilor Europene, critică vehement primele măsuri luate de Guvernul condus de Ilie Bolojan.
Într-o declarație transmisă public, Teodorovici acuză incoerență, risipă de bani publici și o abordare haotică ce ar sacrifica întregul sector public, în timp ce „pilele și incompetenții” rămân protejați în funcții.
„Guvernul Bolojan: o săptămână neagră pentru România!
Prima săptămână a Guvernului Bolojan la Palatul Victoria a fost un dezastru absolut, o săptămână neagră care a aruncat România într-un haos și mai mare. Deciziile luate au fost nu doar incoerente, ci de-a dreptul nesăbuite, lovind fără milă un întreg sector public.
În timp ce întreg sectorul public este luat la pachet și sacrificat prin măsuri pripite, pilele, incompetenții și paraziții continuă să se bucure de huzur, rămânând netulburați în funcțiile lor bine plătite. Este o palmă dată meritocrației și un afront adus tuturor celor care cred într-un sistem bazat pe muncă și performanță.
Mai mult, organizarea a trei ședințe de guvern într-un interval atât de scurt, cu costuri de organizare nejustificate, demonstrează o iresponsabilitate crasă și o risipă scandaloasă de bani publici. Într-o perioadă în care fiecare leu contează, Guvernul Bolojan pare să fie mai preocupat de aparențe și de crearea unui spectacol mediatic, decât de soluții reale pentru problemele României.
Este o lovitură dură pentru toți românii care sperau la o schimbare în bine!”, a transmis Eugen Orlando Teodorovici, fost ministru al Finanțelor publice respectiv Fondurilor europene.