Liderul PMP, Eugen Tomac, anunţă că este blocat în SUA, unde a zburat pentru a participa la un eveniment. ”După un zbor de 9 ore, când am aterizat la Washington, preşedintele Donald Trump tocmai anunţa instituirea stării de urgenţă”, anunţă Tomac, al cărui eveniment s-a anulat. Tomac a postat, duminică, un mesaj pe Facebook intitulat ”Blocat între două lumi aflate în situaţie de urgenţă”.
”În ultimii zece ani, am zburat cu avionul aproape săptămânal, fapt care m-a ajutat să cunosc mult mai bine Europa, dar şi Statele Unite ale Americii. De când sunt membru al Parlamentului European, se întâmplă să zbor chiar şi de patru ori pe săptămână. Săptămâna aceasta, am fost la Bruxelles pentru a participa la şedinţa plenului Parlamentului European redusă la doar două zile, iar după un scurt popas la Bucureşti am decis să răspund unei invitaţii din partea Partidului Republican din SUA. După un zbor de 9 ore, când am aterizat la Washington, Preşedintele Trump tocmai anunţa instituirea stării de urgenţă”, a scris Eugen Tomac, duminică, pe Facebook.
Acesta afirmă că nu ar fi plecat dacă ar fi ştiut că se vor fi suspendate toate zborurile spre şi dinspre Europa.
”Însă, pentru că am fost invitat la un eveniment organizat la reşedinţa oficială a Preşedintelui Trump din Florida, am considerat că trebuie să onorez această invitaţie, cu atât mai mult cu cât este al doilea an consecutiv când am acest privilegiu. Ţinând cont de situaţia excepţională decretată în Statele Unite de către Preşedintele Americii din cauza epidemiei COVID 19, evenimentul de la Mar-a-Lago la care eram invitat s-a amânat. Între timp, SUA a anulat şi zborurile către Marea Britanie şi Irlanda, prin urmare voi respecta toate instrucţiunile autorităţilor americane până voi găsi cea mai sigură cale de a reveni în Europa”, a mai scris Tomac.
”Trăiesc această situaţie la fel de îngrijorat ca toţi românii. Lumea toată se schimbă după această experienţă dură. Nu am mai văzut niciodată aeroporturi goale şi oameni speriaţi de semenii lor. Tocmai de aceea, trebuie să fim responsabili şi să dăm dovadă de înţelepciune pentru a putea depăşi cu bine acest moment dramatic din existenţa noastră. Nu credeam că voi trăi vreodată situaţii excepţionale, concomitent şi din acelaşi motiv, în România şi în SUA.
Abia aştept să revin în ţară pentru că îmi doresc în aceste clipe să fiu acasă”, a mai scris Tomac.
Donald Trump a anunţat sâmbătă noi măsuri pentru rezolvarea crizei sanitare, inclusiv extinderea interdicţiei de călătorie pentru Marea Britanie şi Irlanda.
Potrivit Centers for Disease Control and Protection (CDC), în SUA au fost depistate 1.629 de cazuri şi înregistrate 41 de decese.