Prima pagină » Eveniment-Social » Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 16-22 noiembrie 2025

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 16-22 noiembrie 2025

14 nov. 2025, 15:19,
Redacția BZI în Eveniment-Social

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 16-22 noiembrie 2025:

Duminică, 16 noiembrie – Duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv)

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va săvârși Sfânta Liturghie la Paraclisul Ekklesia din cadrul Ansamblului Mitropolitan Iași.

Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va săvârși slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea Almaș, comuna Gârcina, județul Neamț.

***

Asociația „Prietenii Sfinților Trei Ierarhi” Iași organizează în această zi, începând cu ora 17.00, conferința „Despre sens într-o lume fără sens”. Întâlnirea se va desfășura la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” de la Colegiul Pedagogic Iași și îl va avea ca invitat pe părintele arhimandrit Nicodim Petre, Consilierul Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor și starețul Mănăstirii Bucium din Iași. Evenimentul se adresează în special elevilor, studenților și membrilor asociației. Conferința va fi precedată de Paraclisul Maicii Domnului, care va începe la ora 16.00.

Luni, 17 noiembrie

În perioada 17-18 noiembrie 2025, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va face parte din comisia de examinare a preoților pentru obținerea gradului I în preoție.

***

La Biserica „Sfântul Apostol Toma” – Alexandru, din Iași, începând cu ora 9.00, va avea loc ședința lunară a preoților din Protopopiatul 1 Iași, în cadrul căreia părintele Cristian Barnea va susține conferința cu tema: „Sfinții Cuvioși Cleopa și Paisie – lumini de experiență filocalică”. Ședința va fi precedată de slujba Sfintei Liturghii.

***

Parohia „Sfânta Treime” – Tansa din Protopopiatul 3 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 1 – „Sfântul Apostol Petru”, în cadrul căreia părintele Eugen Onu va susține conferința cu tema: „Sfânta Liturghie – pregustare a veșniciei și comuniune cu sfinții”.

***

Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Hilișeu-Horia din Protopopiatul Dorohoi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 8 – „Adormirea Maicii Domnului”, în cadrul căreia părintele Cătălin-Florin Istrate va susține conferința cu tema: „Canonizarea sfinților români în anul 2025”.

***

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Broscăuți din Protopopiatul Dorohoi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 5 – „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, în cadrul căreia părintele Laurențiu Acatrinei va susține conferința cu tema: „Ieroschimonahul Dionisie Ignat – rugător smerit și duhovnic iscusit”.

***

Parohia „Sfântul Gheorghe” – Ionășeni din Protopopiatul Dorohoi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 7 – „Sfântul Ioan Botezătorul”, în cadrul căreia părintele Ioan Emanuel Cojocaru va susține conferința cu tema: „Duhovnici români din secolul al XX-lea”.

Marţi, 18 noiembrie

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Centrul de evenimente Agora, cu prilejul conferinței preoților din Protopopiatele 1, 2 și 3 Iași.

***

În această zi, va avea loc ședința administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Târgu Neamț, la care va participa, în calitate de invitat, părintele inspector Mihai Zvorăște.

***

La Biserica „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” – Mărăței III, începând cu ora 9.00, va avea loc ședința lunară a preoților (grupa I) din Protopopiatul Piatra Neamț, în cadrul căreia părintele Neculai Dorneanu va susține conferința cu tema: „Misiune și frățietate pe cele două maluri de Prut”. Ședința va fi precedată de slujba Sfintei Liturghii.

Miercuri, 19 noiembrie

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Sava” din Iași, cu prilejul aniversării a 17 ani de la înființarea Asociației Tineretului Ortodox Român – filiala Iași.

***

De la ora 12.00, în curtea Ansamblului Mitropolitan din Iaşi, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va oficia slujba de binecuvântare a cabinetului medical mobil, prin care Fundația Medicală „Providența” vine în întâmpinarea pacienților din zone greu accesibile ale județelor Iași, Neamț și Botoșani, prin organizarea periodică a caravanelor medicale.

***

În această zi, în Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan Iași se va desfășura evenimentul „De la cuvânt la contemplație: lectura duhovnicească în mănăstirile Bisericii Siro-Orientale (400–700 d.Hr.)”, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași. Evenimentul îl are ca invitat pe conf. univ. dr. David A. Michelson de la Vanderbilt University, Nashville, SUA. Organizat în mediul academic teologic, evenimentul își propune să contribuie la cunoașterea mai bună a particularităților vieţii monahale din tradiția creştină siriacă. Ea explorează monahismului siriac de răsărit (sau siro-oriental) din Imperiul Sasanid, în perioada 400-700 d.Hr., mai exact modul în care monahii acestei tradiții au teoretizat și au practicat lectura contemplativă a Sfintei Scripturi.

David A. Michelson este conferențiar universitar (Associate Professor) pentru Istoria bisericească la Vanderbilt University. Printre publicațiile sale recente se numără Syriac Manuscripts in the British Library (volum co-editat împreună cu William Potter, 2024) și The Library of Paradise: A History of Contemplative Reading in the Monasteries of the Church of the East (2022). A obținut titlul de doctor la Princeton University, sub îndrumarea lui Peter Brown.

***

La Biserica „Buna Vestire” – Dărmănești, începând cu ora 9.00, va avea loc ședința lunară a preoților (grupa a II-a) din Protopopiatul Piatra Neamț. Ședința va fi precedată de slujba Sfintei Liturghii.

***

La Biserica „Înălțarea Domnului” – CUG, Iași, va avea loc ședința lunară a preoților din Protopopiatul 2 Iași, în cadrul căreia domnul Cătălin Jeckel, consilier în cadrul Sectorului Cultural și Comunicații media al Arhiepiscopiei Iașilor va susține conferința cu tema: „Tradiția patristică în actualitate – prezentarea editurii și a colecțiilor”. Ședința va fi precedată de slujba Sfintei Liturghii.

Joi, 20 noiembrie

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va oficia Sfânta Liturghie la Paraclisul Ekklesia din cadrul Ansamblului Mitropolitan Iași, în cadrul tutoriatului cu studenții Facultății de Teologie. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Nichifor va săvârși o hirotonie în treapta de preot și două hirotesii întru duhovnic.

***

De la ora 18.00, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va săvârși slujba Vecerniei la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Cuejdi, comuna Gârcina, județul Neamț, Protopopiatul Piatra Neamț.

***

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – Filiala Iași organizează în această zi, începând cu ora 19.00, evenimentul „Întreabă preotul”. Întâlnirea se va desfășura în Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan și îl va avea ca invitat pe părintele arhimandrit Nicodim Petre. Activitatea se adresează voluntarilor ASCOR Iași și studenților, având ca scop dezbaterea unor teme de interes și formare pentru tineri, punând în valoare întrebările, nelămuririle și curiozitățile acestora. Tema întâlnirii: „E timpul marilor alegeri: căsătorie sau călugărie?”.

***

Parohia „Nașterea Maicii Domnului” – Șendreni, comuna Victoria, județul Iași, din Protopopiatul 1 Iași, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 7 – „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, în cadrul căreia părintele Constantin Mădălin Gâlcă va susține conferința cu tema: „Chipuri de preoți duhovnici de vocație și mărturisitori în secolul XX”.

Vineri, 21 noiembrie – Intrarea în biserică a Maicii Domnului

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea Peștera, Protopopiatul Piatra Neamț, cu ocazia hramului așezământului monahal. Tot în această zi, Părintele Mitropolit Teofan va săvârși Taina Sfântului Botez în Parohia „Sfântul Evanghelist Ioan” – Corni, Protopopiatul Piatra Neamț, pentru cel de-al cincilea copil al familiei domnului Cătălin Brahonschi, cântăreţ bisericesc.

***

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va săvârși slujba Sfintei Liturghii la Parohia Buhalnița, Protopopiatul Ceahlău, cu prilejul hramului.

Sâmbătă, 22 noiembrie

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va săvârși slujba Sfintei Liturghii și Taina Sfântului Botez la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” – Talpalari din Iași.

***

Departamentul Misiune pentru Tineret organizează în această zi, începând cu ora 8.00, evenimentul „Întâlnirea copiilor de preot din Arhiepiscopia Iașilor”. Activitățile se vor desfășura la Biserica „Sfântul Sava cel Sfințit” și la Muzeul Mitropolitan, iar invitatul întâlnirii va fi părintele arhimandrit Nicodim Petre. Evenimentul se adresează copiilor de preot din Arhiepiscopia Iașilor care studiază în municipiul Iași și reprezintă întâlnirea de inaugurare a grupului dedicat acestora.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 decembrie 2025
16 decembrie 2025
Articole similare
Noi proiecte imobiliare sunt anunțate în Iași! Pe strada Dealul Zorilor vor fi construite case cu un etaj. Iată cine este beneficiarul investiției
02:00
FOTO Noi proiecte imobiliare sunt anunțate în Iași! Pe strada Dealul Zorilor vor fi construite case cu un etaj. Iată cine este beneficiarul investiției
Val de reacții dure după accidentul rutier mortal din Baza 3. Familia tinerei a răbufnit: „Un conducător inconștient a curmat o viață”
02:00
FOTOVIDEO Val de reacții dure după accidentul rutier mortal din Baza 3. Familia tinerei a răbufnit: „Un conducător inconștient a curmat o viață”
Zile de foc pentru șoferii din Iași. Sute de autoturisme au fost oprite, în trafic, pentru control. Iată rezultatele
02:00
Zile de foc pentru șoferii din Iași. Sute de autoturisme au fost oprite, în trafic, pentru control. Iată rezultatele
Trei critici de teatru vor fi spectatori la spectacolele Teatrului „Luceafărul” Iași în vederea nominalizării la premiile UNITER
02:00
FOTO Trei critici de teatru vor fi spectatori la spectacolele Teatrului „Luceafărul” Iași în vederea nominalizării la premiile UNITER
Impactul AI pe piața muncii. Antreprenorii s-au întâlnit pentru a dezbate perspectivele inteligenței artificiale în România: „S-a discutat viitorul IMM-urilor din următorii 20 de ani”
02:00
Impactul AI pe piața muncii. Antreprenorii s-au întâlnit pentru a dezbate perspectivele inteligenței artificiale în România: „S-a discutat viitorul IMM-urilor din următorii 20 de ani”
Tot mai multe cazuri de gripă severă sunt identificate în această perioadă. Prof. dr. Carmen Dorobăț: „Au apărut cazuri rare, cazuri zgomotoase”
02:00
FOTO Tot mai multe cazuri de gripă severă sunt identificate în această perioadă. Prof. dr. Carmen Dorobăț: „Au apărut cazuri rare, cazuri zgomotoase”
Noi locuințe vor fi construite pe strada Eugen Stătescu! Proiectul Planului Urbanistic Zonal se află pe masa consilierilor locali
02:00
FOTO Noi locuințe vor fi construite pe strada Eugen Stătescu! Proiectul Planului Urbanistic Zonal se află pe masa consilierilor locali
Primăria Iași scoate la licitație fierul vechi de la Depoul Dacia și tonetele de unde se vindeau biletele
02:00
Primăria Iași scoate la licitație fierul vechi de la Depoul Dacia și tonetele de unde se vindeau biletele
La un șpriț, el a fost subiect de discuție
02:00
La un șpriț, el a fost subiect de discuție
Imaginea anului 2025, la Iași! Copiii merg, zilnic, kilometri întregi prin întuneric, frig și noroi, până la școală. Primar: „Plângi de mila lor, cu glodul până la jumătate. Drumul e catastrofă”
02:00
FOTOVIDEO Imaginea anului 2025, la Iași! Copiii merg, zilnic, kilometri întregi prin întuneric, frig și noroi, până la școală. Primar: „Plângi de mila lor, cu glodul până la jumătate. Drumul e catastrofă”